Moldovenii sunt aşteptaţi azi în Piaţa Marii Adunări Naţionale, pentru a susţine cursul european al ţării
Moldoveni sunt aşteptaţi, astăzi, în Piaţa Marii Adunări Naţionale. Aici va avea loc un miting de amploare în sprijinul cursului european al ţării.
Evenimentul este organizat de cele trei partide din Coaliţia de la guvernare, în ajunul Summitului Parteneriatului Estic de la Vilnius. Participanţii vor afla de ce Moldova a ales valorile europene şi care sunt avantajele pe care le oferă cetăţenilor acestă opţiune.
Reprezentanţii celor trei formaţiuni politice au făcut un apel către participanţi să renunţe la simbolurile de partid şi să se înarmeze cu drapelele Republicii Moldova şi ale Uniunii Europene. Opoziţia comunistă i-a îndemnat pe oameni să boicoteze evenimentul.
Manifestaţia privind promovarea cursului de integrare a Moldovei în UE se va desfăşura în Piaţa Marii Adunări Naţionale, de la ora 11:00. Mai multe organizaţii au anunţat că vor participa la eveniment. Printre acestea sunt Asociaţia "Parlamentul 90", organizaţia veteranilor războiului de la Nistru, dar şi Federaţia Naţională a Fermierilor.
- Corman: Parlamentul trebuie să adopte o declaraţie privind importanţa Acordului de Asociere a Moldovei la UE
- Candu: Pe 3 noiembrie vom face o adevărată campanie pentru Moldova, fără simboluri de partid
- Corman va propune deputaţilor să adopte o declaraţie prin care să susţină Acordul de Asociere la UE