Tragedie în Rezina: O tânără de 14 ani, găsită moartă de sora geamănă
O adolescentă de 14 ani din satul Echimăuţi din raionul Rezina a fost găsită moartă lângă casă. Trupul neînsufleţit al fetei a fost găsit de către sora geamănă. Tânăra şi-ar fi pus capăt zilelor.
Adolescenta învăţa în clasa a opta, iar profesorii spun că fata era o elevă exemplară. Ea trăia împreună cu părinţii şi cu sora geamănă. Adolescenta mai avea patru surori mai mari, care nu-şi pot explica gestul fetei.
"Nu ştiu dacă au avut careva probleme. Ştiu doar că s-au dus cu mama să o petreacă, ieri, la autobuz. Ele două se mai certau, dar nu într-atât ca să se bată. Tata nu le bate nici pe una", a menţionat sora fetei, Aliona.
Unii vecini spun însă că, deseori, mama fetelor se manifesta agresiv.
"Le bate în fiecare zi, şi pe bărbat şi pe toţi şi chiar ieri când s-a dus a zis că atunci când voi veni să nu vă găsesc", a declarat un vecin.
Gestul fetei a şocat şi autorităţile locale.
"La noi la evidenţă nu a fost ca familie agresivă, violentă. Au primit ajutor social ca familie social-vulnerabilă. Părinţii nu sunt angajaţi în câmpul muncii şi lucrează pe la săteni", a declarat asistentul social din Echimăuţi, Eleonora Druşcă.
"Învăţau bine. Erau străduitori, cuminţi, sociabili, responsabili. Nu au fost bătute, nu au fost neglijate, nu au fost abuzate", dă asigurări directoarea liceului theoretic din Echimăuţi, Eleonora Ciorici.
Poliţia a iniţiat o anchetă penală pentru determinare la suicid.
"La moment, noi nu cunoaştem nici motivul sinuciderii, nici dacă există o persoană care a determinat-o la această minoră la sinucidere", a declarat Iurie Leşan, şef de secţie la Inspectoratul de Poliţie Rezina.
Una dintre cele două gemene ar fi vrut, anterior, să-şi pună capăt zilelor, spune una dintre surorile mai mari. Poliţia, însă, nu a confirmat această informaţie.