Conducerea unui liceu din capitală, acuzată că ar fi exmatriculat o elevă pentru că are dizabilităţi (VIDEO)
O fostă elevă a Liceului profesional nr.1 din capitală acuză conducerea instituţiei de discriminare şi exmatriculare pe nedrept. Mai mult, fata, cu dizabilităţi mintale, spune ca a fost agresată fizic şi verbal de către colegi şi administraţia liceului.
Valentina a fost înmatriculată la liceu în 2012. După un an, a fost exmatriculată. Ea spune că a avut probleme din prima zi de studii.
"Şi-au bătut joc de mine tot anul. Mi-au spus că sunt rea că sunt urâtă, că nu am nici mamă şi nici tată", spune fata.
Şi mama adoptivă a fetei spune că Valentina a avut probleme când a vrut să intre la şcoală.
"Nu am ascuns nimic, dar când au văzut fişa medicală şi au văzut că acest copil este invalid de gradul I, directoarea deodată a respins copilul şi nici nu l-a primit în cabinet să vorbească", a declarat Ludmila Bobeico.
Cazul va fi examinat de Consiliul pentru Prevenirea şi Eliminarea Discriminării. La şedinţa Consiliului, administraţia liceului a respins acuzaţiile fetei.
"Conform regulamentului, în baza notelor pe care le-a obţinut, ea putea fi exmatriculată în luna ianuarie", a declarat Ludmila Eruşevschi, director adjunct Instruire la Liceul Profesional nr.1.
"Avem probleme cu Valentina. Trebuia mămica să o înveţe strictul necesar, că trebuie să respecţi igiena personală. Valentina bea lapte înăcrit, mânca lături, iar fetele îi spuneau: 'Valentina ce faci?'", susţine Veronica Bîrcă, directorul adjunct Educaţie la Liceul Profesional nr.1.
După audieri, Consiliul pentru Prevenirea şi Eliminarea Discriminării urmează să stabilească dacă administraţia şcolii a discriminat-o pe Valentina. Ulterior, reprezentanţii consiliului vor face recomandări pe marginea acestui caz.