Cum câştigi bani mai uşor, în funcţie de zodie
Te afli în căutarea de căi cât mai uşoare de a câştiga bani, însă nu ştii ce strategie ar funcţiona în cazul tău? Speculează din plin calităţile pe care ţi le-a insuflat zodia în care te-ai născut şi foloseşte-ţi la maximum potenţialul de a-ţi asigura un trai confortabil din punct de vedere financiar, scrie Astrologie.acasa.ro.
Berbec Cea mai bună cale de a ajunge în topul Forbes al miliardarilor este să iniţiezi proiecte, să pui bazele afacerii tale proprii şi să conduci echipe de oameni, care să producă bani pentru tine. Eşti un lider înnăscut şi ştii să îţi asumi riscuri în timp util şi la momentul potrivit. Revoluţionează o industrie de consum şi pregăteşte-ţi seiful să fie umplut de bancnote valoroase.
Taur În cazul tău, calea cea mai bună de a face bani este să apelezi la gândirea ta logică impecabilă. Poţi fi un manager de proiect talentat, pentru că ai un simţ organizatoric înnăscut şi eşti un bun strateg. Nu te aştepta să te îmbogăţeşti peste noapte, succesul tău financiar vine lent şi pe baza unei munci susţinute.
Gemeni Speculează-ţi la maximum carisma şi energia pozitivă pentru a câştiga bani rapid, acestea sunt cele mai importante calităţi ale tale, ce te pot ajuta pe plan financiar. Poate că o carieră în PR, una artistică sau în diplomaţie ţi-ar putea aduce rapid beneficii financiare. Planul B: pune-ţi şarmul la bătaie, va fi întotdeauna cel puţin o persoană potentă financiar, care se va lăsa cucerită de tine.
Rac Funcţiile de conducere într-o companie ţi se potrivesc perfect, iar plăcerea pe care o resimţi atunci când deţii puterea te motivează să ajungi cât mai sus. Ajungi rapid manager, şef, coordonator, adică în acele poziţii cu cele mai ofertante remuneraţii.
Leu Astrele îţi dăruiesc un noroc incredibil la bani, astfel că nu ar fi rău deloc să te bazezi pe şansă, atunci când vrei să te îmbogăţeşti. Joacă la loto, investeşte într-o afacere, speculează la bursă etc. Orice circumstanţă oportunistă de acumulare de venituri te avantajează, căci zodia ta este cea destinată câştigurilor substanţiale.
Fecioară Obsesia ta pentru perfecţiune, tenacitatea, hărnicia nativă şi perseverenţa te ajută întotdeauna să excelezi în afaceri. Astfel, nici nu e nevoie să alergi tu după bani, vor veni ei la tine, tocmai pentru că obţii performanţă în orice activitate ai întreprinde. Construieşte ceva al tău şi priveşte cum, încet şi sigur, contul tău din bancă prinde proporţii.
Balanţă Îţi doreşti cu tot dinadinsul să ai carduri de credit pline-ochi, pentru ca îţi place viaţa luxoasă şi extravaganţele. Din păcate, spirit antreprenorial nu ai, iei cu greu decizii şi nici nu excelezi la capitolul "noroc". Prin urmare, cel mai simplu este să îţi găseşti un partener înstărit, care să te sprijine necondiţionat.
Scorpion În zodia ta s-au născut cei mai mulţi miliardari, care au făcut mulţi bani din afaceri nonconformiste. Ai o intuiţie fantastică şi ştii să speculezi orice oportunitate, astfel că postul de antreprenor ţi se potriveşte perfect. Găseşte o idee de afaceri la care nu s-a gândit nimeni până acum şi pune-o în practică: te va surprinde profitul pe care îl poţi obţine.
Săgetător Tu te afli într-o continuă goană după bani, pentru că nu îţi place deloc să îi strângi, însă iubeşti cel mai mult în viaţă să îi cheltuieşti. Dacă va fi să te îmbogăţeşti, atunci vei face apel la inventivitate, creativitate şi un talent doar al tău, pe care nu mulţi oameni îl au. Încearcă să scrii un roman sau să inventezi un roboţel casnic, ai putea da astfel lovitura.
Capricorn Dacă vrei să câştigi bani, apelează la spiritul tău de lider şi nu te mulţumi cu puţin. Poţi deschide propria firmă sau asociaţie, în care să coordonezi oameni şi să scoţi bani din piatră seacă - la acest lucru te-ai pricepe perfect. La fel de important este să economiseşti bani şi să îi reinvesteşti, alte două calităţi cu care te-a înzestrat zodia ta.
Vărsător Fără doar şi poate, viziunea ta unică despre lume şi mintea ta sclipitoare te ajută să excelezi în orice domeniu de activitate, mai ales dacă ai posibilitatea să inventezi ceva care să conducă la o evoluţie tehnologică sau ştiinţifică. Poţi ajunge să acumulezi o avere substanţială, pentru că eşti cea mai descurcăreaţă zodie dintre toate.
Peşti Succesul tău financiar constă în parteneriate, fie că te asociezi cu un om de afaceri potent, fie că te căsătoreşti cu un partener putred de bogat. Mai poţi câştiga bani din moşteniri în timpul vieţii, însă cel mai sigur este să munceşti neobosit şi să te foloseşti de simţul nativ al banilor.