O nouă înfrângere pentru Sheriff. Tiraspolenii au pierdut și meciul retur cu Tottenham, scor 1:2
Sheriff a pierdut și meciul retur cu Tottenham din grupele Ligii Europei, scor 1-2. Tiraspolenii au avut, totuși, o prestație onorabilă și au reușit să păstreze scorul de 0-0 timp de o repriză și jumătate.
Englezii au marcat abia în minutul 60, prin Erik Lamela. Peste doar șapte minute același Lamela a fost faultat în careul de 16 metri de Djibril Paye, iar arbitrul a dictat penalty. Lovitura a fost executată perfect de Jermain Defoe, care a marcat și în meciul tur, de la Tiraspol. Peste încă cinci minute, Sheriff a reușit să înscrie singurul gol în poarta lui Tottenham. Friedel a fost învins de bulgarul Ismail Isa.
În celălalt meci al Grupei K, Anji a învins în deplasare Tromso cu 1-0. După patru etape, Tottenham este lider cu 12 puncte, urmată de Anji, cu șapte puncte. Sheriff se află pe locul trei, cu doar două puncte după patru meciuri, iar Tromso, cu un sigur punct, ocupă ultimul loc în clasament.