Prognoza meteo 06 mai 2010
În această noapte diferenţele de temperatură sunt destul de neobişnuite. Cele mai mici valori le găsim la Cahul, Soroca şi Bălţi, 7, cel mult 8 grade Celsius. La Comrat şi Leova este ceva mai cald, şi sunt aşteptate 9, 10 grade. În stânga Nistrului, la Tiraspol vor fi 11 grade Celsius. Aceleaşi valori le găsim în centrul Moldovei, iar cel mai cald va fi în nordul extrem al ţării, unde vor fi 12 grade.
La 6 mai în ţară avem aceleaşi temperaturi ridicate ca şi pe 5 mai. Cerul va fi variabil, nu va ploua, iar vântul va avea izolat intensificări. Cele mai mici temperaturi, de 22 şi 23 de grade vor fi în nord şi sud. Mult mai cald este în centru. La Orhei vor fi 24 de grade, 25 la Dubăsari şi cu un grad mai mult în stânga Nistrului, la Tiraspol.
În următoarele 5 zile vremea se anunţă a fi instabilă. Cerul se acoperă puţin de nori şi sunt posibile ploi de scurtă durată, chiar dacă maximele vor fi generoase. Joi, vor fi 24 de grade la Chişinău, vineri 26 de grade, iar sâmbătă cu un grad mai puţin. În ultima zi din această săptămână cerul se acoperă de nori şi plouă în a doua jumătate a zilei. Duminică vor fi 23 de grade, iar luni 25.
În România joi ploile se extind în aproape toate regiunile. Excepţie face doar sudul ţării. Gradul de instabilitate atmosferică va fi mai mare la sfârşitul zilei în vest şi sud-vest, unde izolat va cădea grindină, vor fi posibile vijelii, iar cantităţile de apă vor depăşi 25 de litri pe metru pătrat. Cum ne-am obişnuit, cele mai scăzute valori vor fi pe litoral, doar 19 grade. În zona Moldovei e ceva mai cald. La Iaşi cer variabil şi 25 de grade, iar la Galaţi plouă şi sunt aşteptate 24 de grade. La Bucureşti mâine cerul e temporar noros, condiţiile de aversă reduse şi 25 de grade în termometre. În vest şi centru, după cum spuneam, plouă. La Timişoara vor fi 27 de grade, la Oradea 25, la Cluj-Napoca 23, iar la Sibiu şi Braşov 22, cel puţin 21 de grade Celsius.
În Europa ploile se păstrează doar în capitala Italiei, la Praga şi în est, la Moscova. În rest vremea este frumoasă, iar maximele sunt în creştere. La Madrid cerul va fi variabil şi vor fi 18 grade, iar la Roma ploile vor fi însoţite de descărcări electrice şi mercurul atinge doar 17 grade. În centru avem aceleaşi valori şi vreme mohorâtă. În vest şi nord, însă soarele este prezent pe cer întreaga zi, chiar dacă maximele se păstrează scăzute. 15 grade vor fi la Paris şi Londra şi doar 12 la Oslo. Spre est…vreme instabilă! La Moscova plouă şi vor fi 14 grade, iar la Kiev este mult soare şi chiar 25 de grade în termometre.