Cimitirul din satul Văratic se află la doar 20 de metri de la casa unei familii
În fiecare sat din Moldova există câte un cimitir. Unele sunt amenajate în apropierea localităţilor, iar altele în mijlocul lor. Toate însă trebuie să se afle, potrivit legii, la cel puţin 500 de metri distanţă de casele oamenilor. Nu şi la Văratic, în raionul Râşcani, unde o familie s-a pomenit cu cimitirul în grădină.
Valentina şi Tudor Chetraru şi-au construit casa la marginea satului acum 20 de ani. Atunci, primăria i-a asigurat că cimitirul din sat va fi extins în altă direcţie, deci îşi pot duce traiul liniştit. Dar s-a întâmplat tocmai invers.
Soţia sa se plânge că în ultima vreme şi apa din fântînă are un alt gust. Medicii sanitari spun, însă, că apa nu e contaminată.
Totuşi, autorităţile îi dau dreptate familiei Chetraru. "Este o încălcare evidentă, nu sunt 500 de metri până la cimitir, ci doar 20 de metri", afirmă Vasile Grozavu, şeful Inspecţiei ecologice de stat Râşcani. Primarul însă, strânge din umeri.
Anual, în cimitirul de la Văratic sunt înmormântaţi cel puţin 30 de oameni.