(VIDEO) Manifestaţie în faţa Parlamentului, în susţinerea legii cu privire la protecţia animalelor de companie
Protest cu câini în faţa Palatului Republicii. Mai mulţi reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale au manifestat, astăzi, în faţa Parlamentului, în susţinerea legii cu privire la protecţia animalelor de companie. Proiectul a fost elaborat de deputaţii liberal-democraţi, iar manifestanţii au cerut adoptarea de urgenţă a acestuia.
Manifestanţii au scandat lozinci pentru a determina parlamentarii să rezolve definitiv problema maidanezilor.
Potrivit liberal-democratului Valeriu Streleţ, redactarea proiectului de lege pentru protecţia animalelor a fost finalizată şi, cel mai probabil, documentul va fi prezentat deputaţilor vineri.
"Va fi o reglementare foarte clară. Toate noţiunile legate de animalele de companie, condiţiile de întreţinere sunt competenţele autorităţilor publice locale care au obligaţia de a duce evidenţa, înregistrarea, de a crea aziluri şi locuri de întreţinere pentru animalele de companie", a declarat Valeriu Streleţ.
Unii deputaţi au spus că vor susţine legea.
"Sunt de acord. Eu, de asemenea, am acasă animale de companie şi, cu drag, voi face tot ce este posibil în acest sens. Neapărat!", a afirmat deputatul PD Sergiu Sîrbu.
Un proiect de lege privind protecţia animalelor a fost votat în prima lectură, în anul 2007. Documentul însă nu a fost votat în lectură finală.