Înaintea turului doi al scrutinului din Găgăuzia, candidaţii la funcţia de başcan au fost la Moscova
Înainte de turul doi al alegerilor din Găgăuzia, candidaţii la funcţia de guvernator al regiunii au plecat la Moscova. Actualul başcan al autonomiei, Mihail Formuzal, a avut azi o întrevedere cu şeful administraţiei prezidenţiale de la Kremlin, Serghei Narîşkin, iar Nicolai Dudoglo s-a intâlnit ieri cu patriarhul Bisericii ruse, Kirill.
Actualul başcan a primit de la Narîşkin o diploma de onoare, semnată de preşedintele rus. Consilierul başcanului, Serghei Monastîrlî, a declarat pentru Publika TV, că Dmitri Medvedev îl apreciază pe Formuzal pentru promovarea relaţiilor dintre autonomia găgăuză şi Rusia. Nicolai Dudoglo, însă, s-a întors deja de la Moscova, unde afirmă că a primit binecuvântarea patriarhului rus, Kirill. Actualul primar al Comratului susţine că patriarhul i-ar fi solicitat să păstreze suveranitatea Moldovei. Pe 12 decembrie, în Găgăuzia a avut loc primul tur al alegerilor başcanului. În urma acestuia, candidatul comunist Irina Vlah a părăsit cursa electorală, iar Mihail Formuzal şi Nicolai Dudoglo au trecut în turul doi, care va fi organizat pe 26 decembrie.