Incendiu de proporţii în Kazahstan. Un tren care transporta petrol a lovit o autocisternă cu benzină (VIDEO)
Embed:
Un incendiu de proporţii a izbucnit într-un sat din vestul Kazahstanului, după ce un tren care transporta petrol a lovit o autocisternă cu benzină. Un om a murit, iar alţi doi au avut de suferit.
În urma coliziunii, camionul a explodat, iar flăcările au cuprins şi 17 din cele 30 de cisterne cu ţiţei. Incendiul s-a extins pe o suprafaţă de o mie de metri pătraţi, iar un tronson de peste 200 de metri al căii ferate a fost distrus.
Potrivit anchetatorilor, de vină ar fi şoferul camionului care a ignorat culoarea roşie a semaforului şi a încercat să traverseze calea ferată în faţa trenului.