Zeci de tornade au măturat nordul şi centrul SUA: Cel puţin cinci oameni au murit
Zeci de tornade au măturat nordul şi centrul Statelor Unite şi au distrus totul în calea lor. Cel puţin cinci oameni şi-au pierdut viaţa, iar autorităţile spun că numărul morţilor ar putea creşte. În total, peste 50 de milioane de oameni riscă să fie afectaţi.
În America, s-a dezlănţuit iadul. În doar câteva ore, mai multe tornade au răvăşit 26 de state, dintre care cele mai afectate sunt Illinois, Indiana şi Kentucky. Furtunile au fost însoţite de vânt, care a bătut cu peste 100 de kilometri pe oră, şi grindină de mărimea unor mingi de tenis. Cel puţin 70 de case au fost făcute una cu pământul, iar zeci de maşini au fost răsturnate.
Echipele de intervenţie s-au grăbit în zonele devastate, pentru a salva oamenii care s-au baricadat în subsolurile locuinţelor. Autorităţile spun că sute de persoane au fost rănite.
"Când am văzut că tornada vine spre noi am intrat înauntru şi am închis uşa. Câteva secunde mai târziu l-am auzit pe tatăl meu strigând "La pământ!", iar în doar câteva clipe acoperişul s-a prăbuşit", a menţionat o persoană.
"Nu mi-a rămas nimic. Am pierdut totul", a precizat o altă persoană.
Stihia, care se deplasează rapid, se îndreaptă spre estul Statelor Unite.