Trafic INFERNAL în capitală: Maşinile nu mai încap pe străzi, iar ambuteiajele au devenit o obişnuiţă pentru şoferi
Numărul automobilelor care circulă pe drumurile din Capitală este de câteva ori mai mare faţă de cel preconizat iniţial. Străzile din Chişinău au fost proiectate pentru a face faţă unui flux zilnic de aproximativ de 100.000 maşini. Numărul lor, însă, este cel puţin de două ori mai mare.
Ambuteiajele în orele de vârf au devenit o normă.
"Dimineaţa este cea mai mare problemă, dar şi seara, ca întotdeauna. Avem nevoie de locuri special amenajate pentru a parca maşinile", susţine un şofer.
"Trebuie valorificate unele proiecte care vor permite să fie descărcate arterele principale care vin în oraş", a spus un alt conducător auto.
"Este o problemă foarte mare. Oamenii se grăbesc la lucru, iar din cauza ambuteiajelor ei întârzie", susţine un alt şofer.
Trecerea printr-o intersecţie aglomerată este extrem de dificilă fără implicarea agenţilor de circulaţie.
"Venim în fiecare dimineaţă şi supraveghem fluxul de transport. Dacă strada este aglomerată, atunci ne implicăm şi acordăm posibilitatea de trecere. Semafoarele fucnţionează, dar fluxul de transport este mare", a declarat inspectorul de patrulare Sergiu Turtă.
Autorităţile spun că diminuarea fluxului de maşini este un proces extrem de costisitor. Numai pentru fluidizarea traficului pe bulevardul Alecu Russo, Primăria a cheltuit 80 de milioane de lei. Lucrările au început acum un an, dar nu au fost duse până la capăt.
"Lucrăm la dezvoltarea şoselelor de centură ale oraşului. Asta ar fi o rezolvare a problemei. Camioanele ar putea circula în jurul Chişinăului", susţine şeful Direcţiei Generală Transport Public şi Căi de Comunicaţie, Igor Gambreţchi.
Datele Întreprinderii de stat "Registru" arată că în Capitală sunt înregistrate peste 260.000 de automobile.
- Trafic dat peste cap în centrul Chişinăului. De ce sunt nemulţumiţi şoferii VIDEO
- Pe străzile din Chişinău au apărut zebre vopsite în alb şi roşu. Cum explică autorităţile această schimbare (VIDEO)
- Şoferi blocaţi în trafic, din cauza lucrărilor de reparaţie a apeductului pe bulevardul Ştefan cel Mare VIDEO