Preţul biletelor pentru călătoriile cu trenul s-ar putea micşora
Preţul biletelor pentru călătoriile cu trenul s-ar putea micşora în urma modernizării Căilor Ferate din Moldova. De asemenea, s-ar putea ca, în curând, în Moldova să fie percepute aceleaşi tarife ca şi în Ucraina, Rusia şi Belarus. Despre asta se discută la şedinţa Consiliului Transportatorilor Feroviari din cadrul Comunităţii Statelor Independente, care se desfăşoară la Chişinău.
Conducerea CFM a stabilit sectoarele ce urmează să fie modernizate în mod prioritar. "În primul rând infrastructura, este vorba de ecartament care trebuie reparat. Al doilea moment important pentru noi electrificarea căilor ferate, pentru a avea un tarif scăzut", a declarat directorul CFM, Andrei Domaşcan.
Responsabilii din cadrul Ministerului Economiei spun că modernizarea Căilor Ferate va reduce consumul de combustibil, ceea ce ar putea determina şi micşorarea tarifelor pentru călătorie. "Estimările noastre arătă că în transport putem avea economii de 30-40 de procente. Vă daţi seama ce presiuni pe tarif va scădea dacă vom implimenta aceste investiţii", a menţionat ministrul Economiei, Valeriu Lazăr.
La reuniunea feroviarilor din cadrul CSI va fi stabilit şi mersul trenurilor pentru anii 2014-2015. "Va fi întocmit orarul pentru marfarele pe cursele internaţionale. Vor fi reglementate şi un şir de alte lucruri, cum ar fi viteza de bază pentru marfarele şi trenurile de pasageri de pe cursele internaţionale", a adăugat directorul Consiliului Feroviarilor CSI, Piort Kucerenko.
Modernizarea Întreprinderii Căile Ferate din Moldova a început în acest an şi va dura până în 2022. În acest scop, Banca Europeană pentru Reconstrucţii şi Dezvoltare şi Bănca Europeană de Investiţii au alocat 50 de milioane de euro.
- Vom merge în Ucraina cu un tren modern. Cea de-a treia garnitură, renovată în România, a ajuns în depoul Căilor Ferate din Capitală
- Întreprinderea de Stat "Calea Ferată din Moldova" are un nou şef
- Interviu EXCLUSIV cu noul şef al CFM, Andrei Domaşcan, despre planurile de modernizare a întreprinderii (VIDEO)