NHL: Boston Bruins a învins formaţia Carolina Hurricanes, iar Calgary Flames s-a impus în faţa celor de la Jets
Boston Bruins face spectaol în Liga Nord-Americană de hochei. Echipa canadiană a zdrobit formaţia Carolina Hurricanes cu scorul de 4-1. Un alt meci spectaculos s-a jucat la Winnipeg, acolo unde formaţia Calgary Flames a învins după loviturile de departajare gruparea locală Jets.
Boston Bruins a învins cu 4-1 formaţia Carolina Hurricanes, într-o nouă etapă din NHL. Reilly Smith şi Carl Soderberg au înscris în prima repriză pentru Bruins, iar Johnny Boychuk şi Milan Lucic au marcat în ultima perioadă a meciului. Victoria din acest meci i-a permis formaţiei din Boston să-şi păstreze poziţia secundă în Conferinţa de Est, acumulând 27 de puncte.
Pittsburgh Penguins a ajuns pe locul trei în Est, după ce s-a impus pe teren propriu în faţa echipei Anaheim Ducks, cu scorul de 3-1. Cele două formaţii au marcat doar în ultimul sfert al meciului. Pentru echipa învingătoare au înscris Brian Gibbons, Brandon Sutter şi Sidney Crosby.
Pentru Anaheim Ducks a marcat Ryan Getzlaf. În urma acestui succes, "pinguinii" au urcat pe locul trei în Conferinţa de Est. Cel mai dramatic meci al etapei s-a jucat în oraşul Winnipeg, din Canada, acolo unde formaţia locală Jets a pierdut partida cu Calgary Flames, după loviturile de departajare.