România ratează Mondialul. Grecii i-au eliminat pe tricolori în baraj
Echipa naţională de fotbal a României nu a reuşit să remonteze eşecul de la Atena, în faţa Greciei, suferit vineri în prima manşă a barajului pentru Cupa Mondială, returul de la Bucureşti încheindu-se egal, 1-1. Astfel, tricolorii au ratat din nou participarea la turneul final, ultima prezenţă a României fiind înregistrată în 1998, scrie oricesport.ro.
România a început în ofensivă partida de pe Arena Naţională, iar Gabriel Torje a încercat mai multe centrări din partea dreaptă, dar niciuna nu şi-a găsit ţinta, Marica sau Stancu fiind de fiecare dată depăşiţi de balon sau de fundaşii adverşi. Prima ocazie clară de gol a meciului a aparţinut grecilor. În minutul 17, Holebas a şutat din careu spre colţul lung, dar Tătăruşanu a respins în corner. În minutul 23, Mitroglou deschide scorul. Atacantul grec a rămas singur cu Tătăruşanu după ce Măţel a ieşit târziu la ofsaid, şi Mitroglou l-a învins pe portarul României cu un şut plasat. Piţurcă a schimbat imediat cu Latovlevici în locul lui Raţ, dar tricolorii nu-şi revin şi nu au nicio ocazie de gol până la finalul reprizei.
România a egalat în minutul 55, când însă tot grecii au marcat, dar în proprie poartă. Torosidis a fost cel care a blocat o degajare a unui coechipier, mingea a sărit peste Karnezis şi a intrat în vinclul porţii. Piţurcă a trimis în minutul următor încă un atacant pe teren, Marius Niculae în locul lui Torje. România a presat continuu, dar nu a reuşit să intre în careul advers, grecii închizând perfect toate spaţiile. În minutul 62, Hoban a şutat de la 20 de metri, Karnezis a respins în corner de lângă bară. În minutul 65, tricolorii au primit o lovitură liberă de la 18 metri, Latovlevici a executat, dar a trimis puţin peste poartă. Pe final de meci, a mai intrat la România şi Gheorghe Grozav, în locul lui Stancu, dar tricolorii nu au mai reuşit să marcheze şi partida s-a încheiat 1-1. Iar Grecia merge mai departe cu scorul general 4-2.
Grecia ajunge doar pentru a treia oară în istorie la Cupa Mondială, după ediţiile din 1994 şi 2010.