Revista presei internaţionale: Vremea rea îi va lăsa pe mulţi fără cadourile de Crăciun, scrie Le Figaro
Vremea rea împiedică livrarea la timp a coletelor de Crăciun. Este unul din subiectele abordate de pres internaţională.
Le Figaro scrie că administratorii mai multor oficii poştale susţin că ninsorile din acest an, blocarea accesului la anumite drumuri dar şi închiderea mai multor aeroporturi europene, îi vor face pe mulţi să rămână fără cadourile de Crăciun. Chiar dacă, lucrătorii poştali sunt obişnuiţi cu un volum mai mare de muncă în această perioadă, vremea pare să nu îi ajute deloc.
RIA Novosti scrie că Rusia va aloca mai mulţi bani pentru programul ONU privind lupta împotriva drogurilor provenite din Afganistan. Potrivit reprezentantului Rusiei la ONU, 90 la sută din heroina consumată în această ţară provine din Afganistan.
Der Spiegel titrează că Guverul de la Berlin critică dur nouă lege a presei din Ungaria, lege care ar putea duce la cenzura presei. Cancelarul german a avertizat oficialii de la Budapesta că trebuie să fie mai atenţi în adoptarea unor legi care ar putea încălca principiile democratice. Asta în contextul preluării Guvernului maghiar a preşedinţiei rotative a UE, de la 1 ianuarie.
România Liberă susţine că Lobby-ul economic este văzut ca singura strategie de integrare a României în spaţiul Schengen. Această strategie a fost practicată şi în cazul aderării României la Uniunea Europeană.