DETALII despre percheziţiile de la Varniţa. Ce au descoperit oamenii legii
Oamenii legii au efectuat şapte percheziţii la domiciliul şi la sediile secţiei de documentare şi evidenţă a populaţiei Bender, cu sediul la Varniţa, şi la Oficiul Stării Civile din aceeaşi localitate. După aceste acţiuni, 10 funcţionari riscă să devină bănuiţi de faptul că şi-au depăşit atribuţiile de serviciu. Anunţul a fost făcut, astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă.
"În operaţiunea desfăşurată astăzi au fost implicaţi circa 30 de angajaţi CNA şi procurorul responsabil de caz. Au fost depistate acte de identitate a cetăţenilor din partea stângă a Nistrului. Erau acte care trebuiau prezentate neîntemeiat pentru acordarea cetăţeniei sau eliberarea paşapoartelor. Deocamdată nu sunt recunoscuţi ca bănuiţi, dar urmează să fie acordată această calitate în dependenţă de rolul fiecăruia. Rolurile erau împărţite. Cineva organiza procesul, iar cineva trimitea persoanele la intermediari, folosindu-se de situaţia complicată din Varniţa şi Bender", a declarat şeful Direcţiei urmărire penală din cadrul Centrului Naţional Anticorupţie(CNA), Bogdan Zumbreanu.
Totodată, mai mulţi angajaţi ai Secţiei de Paşapoarte şi ai Oficiului Stării Civile din oraşul Varniţa, raionul Anenii Noi, sunt suspectaţi de luare de mită.
"Au fost depistate şabloane curate necesare pentru completare. Asta dacă cineva solicita dobândirea cetăţeniei. Au fost găsite sume de bani la un funcţionar public în momentul percheziţiei. Erau 550 de dolari, dar nu acesta este obiectul cauzei penale deschise, ci sunt cercetaţi pentru că îşi depăşeau atribuţiile de serviciu şi creau impedimente la dobândirea cetăţeniei prin persoane intermediare. Funcţionarii riscă să stea după gratii până la şase ani cu interzicerea de a ocupa o funcţie publică timp de cinci ani", a precizat procurorul Anticorupţie Viorel Morari.
Totodată, reprezentantul Ministerului Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor (MTIC) Dumitru Parfentii a reiterat că descinderile de la Varniţa au avut loc la cererea MTIC, după ce au fost epuizate toate modalităţile de luptă cu corupţia la acest birou de documentare.
Şi reprezentanţii Biroului pentru Reintegrare au declarat că ştiau despre neregulile de la Varniţa.
De cealaltă parte, conducerea Secţiei de Paşapoarte din Bender, cu sediul la Varniţa, respinge toate acuzaţiile. "Consider că nu au avut loc încălcări ale legislaţiei", a declarat şeful adjunct al Secţiei de Evidenţă şi Documentare a populaţiei Bender, Vitalie Burlea.
Publika.md aminteşte că, astăzi, ofiţerii Centrul Naţional Anticorupţie, în comun cu procurori de la Procuratura Generală şi reprezentanţi ai Securităţii Interne a Ministerului Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor au descins la secţia de documentare şi evidenţă a populaţiei Bender, cu sediul la Varniţa, şi la Oficiul Stării Civile din aceeaşi localitate.
- Noi tensiuni la Varniţa. Un angajat al Poliţiei de Patrulare, oprit de securitatea transnistreană
- DESCINDERI la Varniţa. Angajaţii Biroului de paşapoarte, suspectaţi că au luat mită în schimbul perfectării actelor
- Pavel Filip: Era o schemă foarte urâtă la Varniţa şi nu mai puteam face ordine. Am apelat la CNA