De Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil creştinii au mers la biserică şi s-au rugat pentru sănătate şi bunăstare în familie VIDEO
Creştinii ortodocşi de stil vechi îi cinstesc astăzi pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil. Cu acest prilej, în bisericile din ţară au fost oficiate liturghii, iar în peste 200 de localităţi este sărbătorit hramul.
Îngerii Mihail şi Gavriil sunt consideraţi de creştinii ortodocşi ocrotitori şi călăuze ale sufletelor spre Rai. Credincioşii spun că în această zi se roagă pentru sănătate şi bunăstare în familie:
"E o sărbătoare fericită care întăreşte familia. Ne rugăm, simţim că ne întăreşte sufletul".
"Sunt Mihail şi am pus aprins lumânări. Ne rugăm să fim sănătoşi, să fie pace în republica noastră".
"Bunelul meu este Mihail, a decedat şi am venit să-l pomenim. Este o sărbătoare foarte mare".
Preoţii spun că Arhanghelii Mihail şi Gavriil vestesc tainele dumnezeieşti. "Sfântul Arhanghel Mihail este cel care a condos poporul evreu pe părmântul făgăduinţei. El este cel care l-a alungat pe Adam din rai când a păcătuit. Arhanghelul Gavriil este cel care a binevestit părinţii Ioachim şi Ana că se va naşte fecioara Maria", a declarat protoiereul Teodor Bortă.
Datele oficiale arată că, în Moldova, peste 73 de mii de bărbaţi se numesc Mihail, peste şase mii - Mihai, mai bine de 3.200 - Gabriel, 1.064 - Gavril, iar 53 - Gavriil. Peste 12.600 de moldovence se numesc Mihaela şi alte 6.346 - Gabriela.
- Cum au sărbătorit azi moldovenii care poartă numele sfântului Ioan Botezătorul
- Creştinii ortodocşi îi sărbătoresc azi pe Sfinţii Constantin şi Elena. IATĂ câţi moldoveni poartă aceste nume
- Creştinii ortodocşi de stil vechi îi cinstesc astăzi pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil. Ce spune tradiţia