Ai telefon Motorola? Vezi când vei primi update-ul la Android 4.4
După ce a cumpărat Motorola, Google încearcă să prindă din urmă giganţii Apple, Samsung şi LG pe piaţa telefoniei mobile. Şi cum la capitolul hardware mai are încă mult de lucru, Motorola vrea să prindă trenul pe partea de software, scrie gadgetreport.ro. Compania a anunţat, astfel, că va lansa, cât de curând, un update la cel mai nou sistem de operare Android 4.4 KitKat.
Vor trece la noua platformă Droid RAZR HD , Droid RAZR MAXX HD, Droid RAZR M, Electrify M şi Atrix HD. Compania nu a anunţat, încă, când va lansa update-ul, însă a precizat că acesta va fi adaptat special pentru suita de aplicaţii Motorola.
Noutățile aduse de Android 4.4 KitKat pentru Motorola:
- căutarea contactelor se poate face direct din meniul de formare a numerelor de telefon și ai acces la contactele utilizate mai des într-un mod intuitiv;
- efecte noi în galeriile foto: Posterize, Highlights, Edges. Prin funcția Draw poți adăuga o notiță directă pe fotografie;
- noua aplicație Hangout care reunește toate conversațiile tale într-un singur loc (apeluri video, mesaje text și ale elemente de chat utilizate);
- Google Keyboard cu suport pentru emoticoane;
- aplicație nouă pentru camera foto & video ce permite să controlezi focusul și expunerea fotografiei;
- multe alte optimizări, altă bară de status și navigație etc.