Comportamentul deputatului Iurie Muntean, condamnat de ONG-urile de media. "Este o încălcare gravă şi se pedepseşte penal"
Organizațiile neguvernamentale de media condamnă comportamentul deputatului comunist Iurie Muntean în relația cu presa, scrie media-azi.md. Mai mult, organizaţiile respective îi cer parlamentarului să-şi prezinte scuzele în faţa jurnalistei pe care a intimidat-o.
"Un atare comportament din partea politicianului Iurie Muntean este nedemn de statutul său de ales al poporului. Mai mult, semnifică, de facto, o ingerință în politica editorială a instituției mediatice, lucru interzis de legislația în vigoare. Libertatea presei și libertatea individuală sunt pilonii pe care este construită o democrație autentică şi nu pot fi sacrificate într-o societate democratică", scrie în declaraţia organizațiilor neguvernamentale de media.
Potrivit declaraţiei ONG-urilor de media, acțiunile deputatului comunist Iurie Muntean constituie o încălcare gravă a dreptului la libera exprimare şi a libertăţii mass-media şi sunt pedepsite penal. "Gravitatea situațiilor de acest gen este mult mai accentuată în cazul în care amenințările la adresa jurnaliștilor vin din partea unor persoane cu funcţii publice, dat fiind faptul că societăţii i se transmite semnalul că un asemenea comportament este normal și poate fi acceptat", se spune în document.
De asemenea, organizaţiile neguvernamentale de media cer Biroului permanent al Parlamentului să examineze această situaţie la una din şedinţele sale, precum și comportamentul altor deputați care s-au manifestat agresiv în raport cu presa până în prezent, iar decizia, să fie făcută publică.
Publika.md aminteşte că, astăzi, în timpul şedinţei Parlamentului, un reporter Publika TV a fost ameninţat de deputatul comunist Iurie Muntean.
- Îmbrânceli în Parlament! Comuniştii au blocat tribuna pentru că nu li s-a dat pauză când au vrut ei (VIDEO)
- (FOTO/VIDEO) Reporter Publika TV, ameninţat de comunistul Iurie Muntean: Voi avea grijă să nu mai lucrezi în presa locală
- Comuniştii au demonstrat azi încă o dată că trebuie de modificat Regulamentul Parlamentului, spune Candu