Fermierii moldoveni vor putea importa combustibil fără licenţă, dar cu o CONDIŢIE
Fermierii moldoveni vor putea importa combustibil fără licenţă, însădoar dacă acesta va fi folosit pentru lucrările agricole şi nu comercializat pe piaţa internă. Este vorba despre o prevedere a unui proiect de lege cu privire la liberalizarea pieţei petroliere, propus Guvernului spre aprobare.
Ministerul Economiei consideră că modificările vor elimina barierele de acces pe piaţă şi practicile abuzive la formarea preţurilor, inclusiv a tranzacţiilor prin zone off-shore.
"Se propune de a stabili şi de a reglementa de către stat adaosul comercial pentru comerţul cu amănuntul şi comerţul angro, de a stabili preţuri corecte pe piaţă şi de a evita fluctuaţiile inopinate şi haotice pe
Importatorii de petrol sunt îngrijoraţi de iniţiativa ministerului Economiei. "Schimbările sunt foarte importante pentru piaţă. Chiar pot aduce la destabilizarea pieţei. În proiect nu sunt fixate marje, ceea ce este foarte important. Nici nu putem să le studiem, analizăm", a menţionat directorul executiv al Uniunii Importatorilor de Petrol, Victor Ghiţu.
În schimb se bucură fermierii, care susţin că au aşteptat de mulţi ani o astfel de lege.
"Aceasta va fi o măsură foarte eficientă de încurajare a agricultorilor, deoarece se vor diminua esenţial cheltuielile pe o unitate de producţie, pentru că producţia noastră şi aşa este fără aceasta slab competitivă pe piaţa internă şi pe cea externă", a declarat directorul executiv al Federaţiei Naţionale a Fermierilor din Moldova, Vasile Mârzenco.
Potrivit proiectului, combustibilul, importat fără licenţă nu va putea fi comercializat pe piaţa internă. Documentul exclude şi obligaţia importatorilor de a avea depozite proprii sau închiriate pentru păstrarea unei anumite cantităţi de motorină sau gaz lichefiat. Totodată, fermierii nu vor mai fi obligaţi să deţină un capital propriu în sumă de opt milioane de lei.