Meteorologii anunţă când vor cădea primii fulgi de zăpadă în Moldova
Primii fulgi de nea vor cădea în prima zi a săptămânii viitoare. Cel puţin aşa arată datele Serviciului Hidrometeorologic de Stat. Totuşi, bucuria celor care aşteaptă prima ninsoare nu va fi de lungă durată pentru că fulgii de zăpadă vor cădea împreună cu ploaia, adică sub formă de lapoviţă.
Potrivit meteorologilor, în weekend ploile vor da din nou nota zilei, iar mercurul va urca doar până la 12 grade. Însă luni se va răci brusc, până la doar 7 grade şi va cădea lapoviţă, la fel ca marţi. Termometrele vor indica doar 3 grade la prânz şi zero pe timp de noapte.
Totodată, meteorologii susţin că miercuri şi joi termometrele vor arăta maximum trei grade de căldură, iar noaptea se vor înregistra până la minus şase grade Celsius.
Pe de altă parte, mai multe agenţii meteorologice occidentale au anunţat că, în acest an, riscăm să ne confruntăm cu cea mai grea iarnă din ultimii 100 de ani.
Publika.md aminteşte că prima ninsoare din iarna trecută a căzut pe 3 decembrie. Atunci, cei mai norocoşi au fost locuitorii din nordul ţării, unde a nins cu generozitate.