Moldovenii care ating vârsta de pensionare vor putea beneficia de pensii facultative. IATĂ în ce condiţii
Cetăţenii Republicii Moldova vor putea beneficia de pensii facultative pe lângă cele obligatorii de stat. Pentru aceasta fiecare angajat va trebui să investească cel puţin 5 ani într-un fond de pensii facultativ. Un proiect de lege în acest sens a fost aprobat în primă lectură de Parlament.
Potrivit documentului, la fondurile facultative vor putea adera atât persoane juridice cât şi fizice, iar deponenţii vor putea avea acces la banii investiţi doar la atingerea vârstei de pensionare prevăzută de legislaţia muncii.
„Fondurile de pensii facultative vor angaja administratori licenţiaţi, iar între administrator şi deponent va fi încheiat un contract. Cetăţenii vor putea migra la un fond la altul fără a putea să-şi retragă banii după semnarea contractului”, a declarat vicepreședintele Consiliului de administraţie al Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare Iurie Filip.
Proiectul a primit avizele pozitive ale Comisiei economie, buget şi finanţe şi Comisiei protecţie socială, sănătate şi familie, ultima a propus un amendament pentru lectura a doua. Acesta ţine de interzicerea pentru aceste fonduri de finanţare a partidelor şi organizaţiilor social-politice.
Liberal-democratul Valeriu Ghileţchi a menţionat că prin acest proiect de lege Republica Moldova demonstrează că merge pe drumul cel bun în ceea ce priveşte asigurarea unui trai fericit pentru cetăţeni.
„Trebuie să creăm mecanisme care vor proteja investitorii, astfel încât aceste fonduri să nu se transforme în piramide financiare”, a subliniat Ghileţchi.
Opoziţia nu a susţinut proiectul de lege.