În următorii cinci ani, toate laboratoarele citologice din ţară ar putea fi modernizate
Un program naţional de prevenire a cancerului de col uterin va fi elaborat şi implementat din 2014 în Moldova. Astfel, echipe de medici profesionişti vor merge în toate localităţile unde vor examina femeile cu vârste cuprinse între 30 şi 49 de ani.
Ministerul Sănătăţii speră să modernizeze în următorii cinci ani laboratoarele citologice şi să le doteze cu echipament performant.
"Medicii vor informa populaţia feminină pentru a se prezenta la controlul profilactic şi acestor femei li se va prelua testul papanicolau sau frotiul citologic, pentru a-l testa şi descifra ulterior în laboratoarele citologice", a declarat directorul Institutului Oncologic, Victor Cernat.
Autorităţile îşi propun ca prin acest screening să reducă numărul cazurilor de cancer de col uterin.
"Acest screening are ca scop depistarea precoce a stărilor precanceroase pentru a putea interveni în timp oportun", a afirmat şefa Direcţiei asistenţă medicală primară, Tatiana Zatâc.
În prezent, screeningul pentru cancerul de col uterin poate fi realizat în instituţiile medicale din Chişinău, Anenii Noi, Floreşti, Străşeni, Cahul, Căuşeni şi Soroca. Anual, în ţara noastră, sunt depistate în jur de 600 de noi cazuri de cancer de col uterin.