Nereguli depistate de inspectorii fiscali la o clinică privată din capitală. Cetăţenii au sesizat organele de control
Inspectorii fiscali au depistat că o clinica medicală privată din capitală nu eliberează bonuri de casă pentru servicii medicale achitate de pacienţi. Inspectorii au constatat neregulile doar la câteva ore după ce au început controalele.
Verificările au început după mai multe adresări din partea cetăţenilor. De asemenea, angajaţii Fisc vor analiza şi rapoartele financiare ale instituţiei. Totodată, ei îşi propun să afle şi dacă medicii din această clinică au primit salarii în plic.
Acum inspectorii fiscali urmează să ia o decizie în privinţa sancţiunilor pentru administraţia instituţiei medicale.
"S-a constat în toate casele instituţiei încasarea mijloacelor băneşti în numerar, fără utilizarea maşinilor de casă şi de control cu memorie fiscală, şi totodată, un excedent de mijloace băneşti în casă, neconfirmate documentar. Pentru încalcarea legislaţiei fiscale, depistate în cadrul controlului, urmează să fie aplicată o amendă", a comunicat Eduard Balan, şeful Serviciului de presă al Fisc-ului.
Reprezentanţii clinicei nu au comentat, deocamdată, situaţia.
- Fraudă la o casă de pariuri din Chişinău. Firma ar fi adus prejudicii statului de câteva milioane de lei (VIDEO)
- Şeful de la Fisc a "vorbit" cu ofiţerii CNA despre mita care i s-ar fi propus, în valoare de 100 de mii de dolari
- Încălcări GRAVE, depistate de inspectorii fiscali. Mai mulţi agenţi economici din capitală au fost amendaţi cu până la 50.000 de lei
- Managerii instituţiilor medicale private susţin proiectul privind efectuarea operaţiilor de transplant