Află câteva dintre obiceiurile "ciudate" de Crăciun
Lumea este plină de tradiţii ciudate, iar multe dintre ele sunt acum parte a istoriei diverselor popoare. Sărbătoarea Crăciunului este însoţită, de asemenea, de tradiţii bizare, care s-au practicat ori încă se mai practică în lume.
Un obicei britanic de Crăciun spune că, dacă amesteci ingredientele pentru bundinca de Crăciun în sensul acelor de ceasornic, ţi se va împlini o dorinţă. Pe lângă tradiţionala budincă, obiceiurile mai spun că cina tradiţională de Crăciun, trebuie să conţină şi un cap de porc preparat cu muştar.
În Catalania, scenele tradiţionale pentru decorare, ce prezintă naşterea lui Isus în iesle, includ pe lângă Maria şi Iosif, păstorii şi magii, o mică statuetă numită "caganero". Statueta cu pantalonii în vine este de obicei ascunsă undeva mai în spatele scenei. Copiii caută, în dimineaţa de Crăciun, mica statuetă din scena naşterii, iar cel care o găseşte primeşte un cadou în plus.
Şi în Statele Unite există un obicei similar. Se spune că acel copil, care va găsi primul, în bradul de Crăciun, o jucărie în formă de castravete verde, va primi un cadou în plus şi se mai spune că acesta va avea noroc în anul ce vine.
În ajunul Crăciunului, norvegienii îşi ascund măturile, pentru ca spiritele rele sau vrăjitoarele să nu le fure ca să le folosească drept mijloc de transport.
În Caracas, capitala Venezuelei, se obişnuieşte ca străzile să fie blocate pentru ca enoriaşii să ajungă la biserică pe patine cu rotile.
În brazii din Ucraina se pune deseori ca decoraţiune o pânză şi un păianjen artificial. Se zice că pânza de păianjen, găsită în dimineaţa de Crăciun poartă noroc.