Revista presei: Fostul preşedinte egiptean Hosni Mubarak va fi judecat alături de cei doi fii ai săi într-un nou proces
Statele Unite au cerut Chinei să renunţe la planurile sale de creare a unei zone aeriene de apărare în Marea Chinei de Est. Washingtonul a declarat că această zonă se suprapune cu cea a Japoniei, iar în caz de confruntare, va apăra această ţară, anunţă The Guardian.
Daily Mail titrează că fostul preşedinte egiptean Hosni Mubarak va fi judecat alături de cei doi fii ai săi într-un nou proces, de această dată pentru deturnare de fonduri publice. El este acuzat că ar fi prejudiciat bugetul palatului prezidenţial cu 13,5 milioane de euro.
Un extremist a ajuns guvernator în Slovacia. Washington Post scrie că reprezentantul unui partid ultranaţionalist a câştigat alegerile regionale. Viitorul guvernator este fostul lider al unei organizaţii interzise în Slovacia şi cunoscut mai ales pentru implicarea sa în marşurile împotriva romilor din ţara sa.
Statele Unite sunt dispuse să începă consultări speciale cu Israelul în privinţa programului nuclear iranian. Aceasta după ce premierul Benjamin Netanyahu a condamnat vehement acordul încheiat ieri între Teheran şi marile puteri, anunţă RIA Novosti.
Iar New York Times menţionează că Marea Adunare Naţională de la Kabul i-a cerut preşedintelui Hamid Karzai să semneze acordul de securitate cu SUA. Documentul reglementează statutul trupelor americane în Afganistan, după încheierea mandatului acestora, în 2014. În replică, şeful statului afgan a declarat că-l va semna doar după consultări suplimentare.
- Autorităţile norvegiene recunosc că au interceptat peste 33 de milioane de convorbiri telefonice pe lună
- Revista presei: Preşedintele Franţei şi premierul Italiei vor să direcţioneze Europa spre creştere economică
- Revista presei internaţionale: Premierul britanic a intrat pe contul de Twitter al unei agenţii de prostituate de lux