Nantoi: Prin aşa-numitul "plan Kozak", Moscova a încercat să-şi consolideze influenţa în regiune
Astăzi se împlinesc zece ani de la eşecul semnării aşa-numitului "Plan Kozak" propus de Rusia drept soluţie pentru conflictul transnistrean. Documentul prevedea crearea unei federaţii asimetrice, în care Transnistria şi Găgăuzia urmau să obţină statut special. Preşedintele de atunci al Moldovei, Vladimir Voronin, a refuzat să semneze documentul, invocând că acesta nu a fost coordonat cu structurile europene.
Unii analişti politici susţin că, prin acel memorandum, Moscova a încercat să-şi consolideze influenţa în regiune. "Noi atunci am evitat un pericol foarte mare pentru statalitatea Republicii Moldova, deoarece pretinsul Memorandum presupunea o asemenea organizare internă a Moldovei care apriori era una nefuncţională şi ţara noastră urma lesne să fie manipulată din exterior, de Federaţia Rusă, nemaivorbind de prezenţa militară", a declarat analistul politic Oazu Nantoi.
Dacă acum zece ani Moscova spunea că planul reprezenta singura soluţie pentru conflictul transnistrean, în prezent, ruşii şi-au schimbat poziţia. "Este o problemă serioasă. Sunt sigur că trebuie să discutăm despre reîntregirea celor două maluri ale Nistrului. Iar integrarea în Uniunea Euroasiatică este importantă pentru locuitorii din dreapta Nistrului, pentru cei din regiunea transnistreană, dar şi pentru Rusia", a menţionat deputatul în Duma de Stat a Rusiei Alexei Juravliov.
Locuitorii de pe ambele maluri ale Nistrului consideră că problema va putea fi soluţionată, dacă oamenii vor putea comunica liber:
"Este necesară comunicarea reciprocă între ambele părţi".
"Soluţia ar fi să ne împăcăm şi să trăim prieteneşte, că avem rude acolo, avem colegi".
"O independenţă parţială a regiunii transnistrene faţă de Moldova este singura soluţie. Moldova vrea unirea cu România, iar regiunea transnistreană - cu Rusia".
Planul de soluţionare a conflictului transnistrean a fost elaborat în 2003 de Dmitri Kozak, unul dintre consilierii de atunci ai preşedintelui rus Vladimir Putin.
- Ambasadorul german la Chişinău: Soluţionarea conflictului transnistrean trebuie să fie dorită aici, în interior
- Ştanski ar fi expediat o scrisoare KGB-ului de la Tiraspol. Ce solicită şefa departamentului de externe din stânga Nistrului
- Zece ani de la eşecul aşa-numitului "plan Kozak". Transnistria şi Găgăuzia urmau să obţină statut special