Ninsoarea şi ploile provoacă haos în SUA. În ajunul Zilei Recunoştinţei au fost anulate sute de zboruri
Ziua Recunoştinţei ar putea fi dată peste cap de vremea rea în Statele Unite. Natura s-a dezlănţuit în mai multe regiuni ale ţării şi i-ar putea forţa pe americani să sărbătorească departe de cei dragi. Ninsoarea şi ploile provoacă haos pe autostrăzi şi aglomeraţie în aeroporturi.
În mai multe regiuni ale Americii iarna s-a dezlănţuit. În Wisconsin, în pofida eforturilor autorităţilor, au fost înregistrate zeci de accidente pe autostrăzi.
"Este o situaţie în care chiar nu poţi face nimic. Este gheaţă, iar tu devii pasager în propria maşină", a spus un şofer.
Lapoviţa şi vântul puternic au pus stăpânire pe statul Pennsylvania. Este vorba despre o furtună care afectează coasta de vest şi sudul Statelor Unite. În Arkansas, ploaia şi temperaturile scăzute au dus la apariţia poleiului. Au fost înregistrate zeci de accidente, inclusiv unul cu implicarea a 12 maşini.
"Mergeam pe autostradă şi următorul lucru pe care mi-l amintesc era că m-am răsturnat cu maşina. Am încercat să controlez maşina, dar tot la ce mă gândeam erau copiii", a menţionat o persoană.
Pe lânga haosul de pe drumuri, traficul aerian este în pericol. Milioane de americani şi-au planificat o vacanţă de Ziua Recunoştinţei, iar din cauza furtunilor sute de zboruri au fost deja anulate sau amânate. Vestea rea e că vremea va fi la fel şi în zilele următoare.