Ruşii vor putea beneficia de regim liberalizat de vize cu UE. Germanii ar putea să le faciliteze călătoriile partenerilor din est
Noua coaliţie de guvernare din Germania urmează să aprofundeze colaborarea cu Federaţia Rusă. Un pas spre aprofundarea colabărorii dintre cele două state ar urma să fie liberalizarea regimului de vize pentru oamenii de afaceri, savanţii şi studenţii ruşi. Această prevedere se regăseşte în acordul la care au ajuns partidul cancelarului, Angela Merkel şi Partidul Social - Democrat (SPD), transmite ria.ru.
Acordul dintre cele două partide a fost aprobat în noaptea de marţi spre miercuri şi acesta prevede printre altele şi aprofundarea relaţiilor cu Rusia atât pe plan bilateral cât şi pe plan european.
Acordul urmează să fie aprobat de militanţii Partidului Social-Democrat în cadrul unui referendum care va începe în decembrie.
Publika.md aminteşte că partidul, de centru dreapta, condus de Angela Merkel, a câştigat cu un scor de 42% alegerile din Bundestagul german, insuficient însă pentru a guverna singur.