Scandal în centrul Chişinăului. Mai mulţi comercianţi ambulanţi s-au luat la harţă cu poliţiştii (VIDEO)
Scandal în centrul capitalei. Mai mulţi comercianţi ambulanţi s-au luat la harţă cu poliţiştii şi reprezentanţii Preturii de sector, care au venit în inspecţie. Imaginile au fost filmate de studenţii Şcolii de Studii Avansate în Jurnalism.
"Pentru a comercializa e nevoie de documentaţie, dar ei nu s-au conformat vânzând mai departe", a declarat un poliţist.
Comercianţii spun că sunt verificaţi zilnic, iar marfa le este confiscată de poliţişti.
"Aici am avut rechizite şcolare pentru care avem documente pe ele. Autorizaţie pe marfă avem, pe loc nu avem. S-au mai întâmplat aşa cazuri şi niciodată marfa nu ne-au întors-o înapoi".
"În toată ziua e aşa. Să fie lege ei nu ar face. Ei vin fără documentaţie".
Pe de altă parte, unii trecători s-au arătat deranjaţi de comerţul stradal neautorizat. "Tot drumul până la vale este al ei. Nu este săracă".
Vânzătorii ambulanţi şi-au vărsat mânia şi asupra trecătorilor. "Eu am ieşit la pensie şi nu am de lucru. Dă-mi de lucru dacă ai. Doamnă, du-te acasă. Dacă ai pensie, du-te acasă şi stai".
Potrivit pretorului sectorului Centru, Oleg Poiată, incidentul nu este singurul de acest gen. De la începutul săptămânii, a fost ridicată marfa în valoare de 20 de mii de lei, care era vândută ilegal.
"Astfel de cazuri sunt întâlnite des. Întotdeauna se opune rezistenţa, dar aş vrea să aduc la cunoştinţă tuturor comercianţilor care vând ilegal că vom continua acţiunile până când ne opţinem rezultatul dorit", a declarat pretorul.
"Poliţia a efectuat raze pentru a combate comeţul ilegal, astfel la solicitarea poliţiştilor de a strânge marfa au apărut unele neîneţelegeri între poliţişti şi vânzători. Au fost întocmite şase procese verbale. În patru cazuri a fost redicată marfă", a precizat reprezentantul Comisariatului de Poliţie Chişinău Lucia Gnatiuc.
După ce a plecat poliţia, comercianţii neautorizaţi şi-au reluat activitatea:
"Nu am permis de comercializare".
Pentru vânzare ilegală comercianţii riscă o amendă de până la 2 mii de lei.
- (VIDEO) Un nou scandal la Piaţa Centrală. "Vin nişte buhai burduhoşi şi strâng banii de la oameni"
- Sute de vânzători ambulanţi îşi comercializează marfa în praf şi mizerie, în timp ce autorităţile îşi pasează responsabilităţile
- SCANDAL la o piaţă de la Ciocana. Comercianţii ameninţă că vor bloca strada VIDEO