Liderul de la Kiev nu se lasă convins: Vom semna Acordul de Asociere atunci când UE ne va ajuta
"Vom semna Acordul de Asociere atunci când Uniunea Europeană ne va ajuta". Declaraţia a fost făcută de către preşedintele Victor Ianukovici, care a adăugat că ambele părţi trebuie să elaboreze un program de ajutor economic pentru Ucraina. La rândul său, preşedintele Lituaniei spune că Ucraina a ales o cale spre nicăieri şi vrea ca UE şi Rusia să-i rezolve problemele.
În timpul unui dineu oficial, liderii europeni i-au prezentat lui Victor Ianukovici un şir de argumente în favoarea semnării Acordului de Asociere cu UE. Preşedintele Ucrainei nu s-a lăsat însă convins.
Ulterior, liderul de la Vilnius, Dalia Grybauskaite, care asigură preşedinţia semestrială a Uniunii Europene, a declarat că, din nefericire, Ianukovici nu vorbeşte despre semnarea Acordului de Asociere, ci despre problemele economice ale Ucrainei. Oficialul a subliniat că liderul de la Kiev vrea ca toate dificultăţile ţării sale să fie soluţionate de Rusia şi Uniunea Europeană. Acest demers a fost respins, anterior, de blocul comunitar, care susţine caracterul bilateral al acordurilor de asociere.
Iar la Kiev, mii de oameni protestează faţă de decizia luată de Victor Ianukovici.
Uniunea Europeană a dat de înţeles de mai multe ori că Acordul de Asociere poate fi semnat nu doar la Vilnius şi a sugerat că următoarea ocazie ar putea fi în februarie 2014, în timpul summitului UE-Ucraina.
ROMÂNIA - UE
- Băsescu, întristat că Ucraina nu a semnat Acordul de Asociere cu UE. IATĂ CE A SPUS PREŞEDINTELE ROMÂN
- Dorin Chirtoacă: Republica Moldova intră pe un drum cu sens unic, drumul spre Uniunea Europeană
- Democraţii le-au dăruit europenilor "Cartea Moldovei". Peste 420.000 de moldoveni au contribuit la elaborarea cadoului