Petr Vabrousek a câştigat competiţia masculină a maratonului din Antarctida
Zăpada, gheaţa sau temperaturile foarte joase nu sunt tocmai condiţiile potrivite pentru a disputa o competiţie sportivă. 50 de oameni din 18 ţări au înfruntat însă temperaturile sub zero grade pentru a participa la maratonul organizat pentru a noua oară la Polul Sud, în Antarctida.
În afară de gerul năprasnic, cea mai mare problemă a participanţilor maratonului din Antarctida a fost hidratarea. Astfel, din motive de siguranţă, sportivii au parcurs traseul stabilit în jurul taberei de cercetare Union Glacier în două etape şi au fost obligaţi să consume băuturi fierbinţi.
Competiţia masculină a fost câştigată de cehul Petr Vabrousek. Acesta a parcurs aproximativ 25 de kilometri alături de Aussie Alistair McLaren, apoi l-a depăşit pe australian şi a câştigat cursa. Al treilea a trecut linia de sosire slovacul Daniel Palko.
"Mă simt excelent, nu poţi să te simţi altfel după ce închei această cursă maraton. Este o experienţă fantastică, am participat la 160 de curse de maraton în viaţa mea, dar nu este nimic mai frumos decât aceasta, este uimitor", a spus câştigătorul.
La feminin s-a impus Fiona Oakes, din Marea Britanie, iar locul doi a fost ocupat de o sportivă din Australia, Lauren Jones, care nu a văzut niciodată zăpadă. Podiumul a fost completat de Charlotte Waller, la fel din Marea Britanie. Aceasta a fost a noua ediţie a competiţiei Antarctic Ice Marathon.