Igor Corman, la Fabrika. LIVE TEXT despre reformele care urmează după parafarea Acordului de Asociere
(22.52) Corman: Eu cred că oponenţii cunosc foarte bine ceea ce înseamnă integrarea europeană. Vin cu rugămintea faţă de colegii mei ca să muncim, să ne mobilizăm. Comuniştii au ncercat să se concentreze asupra faptului că acesta este un acord secret. Vreau să văd reacţiile lor după ce acest acord va fi publicat. Sper foarte mult ca ei să participe la acest vot pentru ratificarea acordului.
(22.49) Corman: Trebuie să ne gândim cum să facem mărfurile noastre competitive pe piaţa UE. Nu putem produce lucruri de proastă calitate şi să aşteptăm să ni se deschidă pieţele. E ca şi cum ai merge la şcoală într-o clasă mai bună sau alegi să mergi într-o clasă mai rea.
(22.45) Corman: Nu e voba de finalitatea procesului de integrare europeană, ci mă interesează să ajungem la acel eveniment. Cred că transformările structurale nu pot fi comparate cu reformele făcute în anii '90 de România. Ce facem acum se compară cu ceea ce făceam candidaţii la UE. Adoptăm legi care recent au fsot adoptate în ţări din UE.
(22.40) Corman: Multe lucruri bune care se fac în Moldova sunt realizate cu ajutorul UE, dar nu se prea vorbeşte despre asta. Este nevoie de un efort al întregii societăţi. Dacă oamenii nu vor da mită, atunci nu vor fi cei care vor lua. Uneori e mai uşor să meargă cu plicul ca să rezolve o problemă, dar oamenii trebuie să facă petiţii către Parlament şi alte acţiuni epntru a declara toleranţă zero acestui fenomen.
(22.37) Grâu: Oamenii nu ştiu că multe lucruri de care beneficiază vin din UE. Oameni trebuie să înţeleagă că şi de ei depind multe lucruri. Din UE vine viaţa mai bună pentru moldoveni.
(22.35) Corman: Justiţia trebuie să îşi facă datoria. Nu trebuie să ne implicăm politic, dar trebuie să cerem eficienţă. pachetul d legi prevede schimbări serioase, chair până la confiscarea averii. Sunt măsuri dure, la pachet cu condiţii pentru o viaţă mai bună pentru ei. Începem de unde avem problema cea mai mare.
(22.29) Corman: Intrăm într-un an electoral. Trebuie să ne gândim la alegeri privind cu ce rezultate vom veni la alegeri. Cineva, ca să îşi atribuie rezultate, vor arăta cu degetul la alţi. Toţi suntem la guvernare şi oamenii ne văd împreună. Vom veni în faţa oamenilor şi vom răspunde pentru lucrurile care nu îi fac fericiţi. Electorala trebuie să înceapă atunci când se dă startul campaniei electorale. Acordul nu va avea impact imediat: este important pentru investitori. Deja sunt mişcăr în acest sens. Crează posibilităţi pe termen lung şi tebuie eforturi pentru a pregăti producătorii noştri. Trebuie să ne pregătim foarte bine. Trebuie să cadă capetele celor care trebuie să cadă.
(22.19) Corman: După parafare, în lipsa unor eveniemnte catastrofale, urmează să fie semnat acest Acord de Asociere. Reprezentanţii Tiraspolului a fost invitaţi la negocieri. Ei nu au vrut să facă acest lucru. Astfel, până în 2016 vor rămâne în vigoare relaţiile economice preferenţiale. Sper să slăbească acel factor politic.
(22.12) Corman: În ce măsură liberalizarea completă poate influenţa relaţiile cu Rusia? Cred că este important să vedem graniţa dintre economie şi politică. Astfel de discuţii ne vor proteja de impactul atitudinii politice.
(22.09) Corman: În ianuarie va veni o delegaţie din Duma de stat a Rusiei. Trebuie să vedem care sunt îngrijorările Federaţiei Ruse, să ne clarificăm în această situaţie. Ei ne respectă opţiunea noastră.
(22.03) Corman: La Vilnius am venit cu solicitări în faţa UE. Am pus un accent privind liberalizarea regimului de vize şi specificul Republicii Moldova. Apoi la Sankt Petersburg am avut întâlniri cu oficiali ruşi, dar şi cu preşedintele Legislativului din Kazahstan. Într-adevăr, am constatat că, oficial, decizia noastră este acceptată. Mesajul meu e că noi am luat decizia şi că e modelul european de integrare, dar nunen dorim o confruntare între modelul UE de integrare şi cel oferit de partenerii din Est.
(22.01) Grîu: Am fost martor la evenimentul de la Vilnius. S-a vorbit negativ despre Ucraina, ca o experinţă negativă pentru UE. Moldova este speranţa Parteneriatului Estic. Această formulă am auzit-o la Vilnius.
(21.57) Timofti: Toţi vor avea de câştigat de pe urma integrării europene. Facem totul ca toţi cetăţenii să fie asiguraţi egal. Trebuie să fim consecvenţi. Moldovenii treuie să aleagă la conducere partide proeuropene. Stimez poporul rus şi pe Rusia, ca ţară mare, puternică, cu care avem relaţii istorice stabilite. Rusia aere interesele ei, iar noi pe ale noastre. Putin a spus că fiecare popor are dreptul să alegă acea cale pe care o doreşte. Nu am auzit ca să fie împotriva alegerii făcute de Republica Moldova.
(21.53) Timofti: La şedinţa organelor de drept am discutat situaţia din justiţie şi am constatat că trebuie să trecem de la vorbe la acţiuni concrete. Trebuie să facem tot posibilul să fie excluse din viaţa noastră corupţia, traficul de influenţă şi protecţionismul. Avem de lucrat şi la nivel economic. Trebuie să atragem investiţii pentru ca să mărim volumul bugetului, ca să avem de unde asigura o viaţă decentă cetăţenilor.
(21.51) Timofti: Consider că am obţinut o victorie la Vilnius. Am muncit mult ca să ajungem la acest moment. Felicit poporul Republicii Moldova. Mai avem multe de făcut şi vor urma şi alte realizări. Este important să rămânem fideli cursului ales. Altă cale favorabilă nu există. Aceste sentimente le împărtăşesc majoritatea cetăţenilor.
(21.48) Corman: Acordul de Asociere care a fost parafat va fi semnat, urmează doar proceduri tehnice. Este realist să semnăm acest acord prin septembrie. Nu există garanţii. Este nevoie de voinţă în ţară, de stabilitate, să urmăm cursul reformelor. Moldova şi-a îndeplinit planul de acţiuni privind liberalizarea regimului de vize. Mingea este pe terenul UE.
(21.45) Corman: Acest Summit este important pentru Moldova, pentru că suntem aproape de semnarea Acordului de Asociere. Este doar un pas şi urmează să muncim în continuare chiar de mâine. Responsabilităţile cad pe Guvernul Republicii Moldova, pe guvernare, dar şi pe umerii fiecărui cetăţean. Textul parafării va fi făcut public marţi. Trebuie să ne organizăm, să adoptăm legi euroconforme. Priorităţile pe care le avem până la sfârşitula cestui an: reforma justiţiei, reforma Procuraturii Generale. Sper să avem şi avizul Comisiei de la Veneţia. Toate trebuie să aibă efect privind combaterea corupţiei.
(21.44) Astăzi a fost ziua Moldovei în Europa: delegaţii de pe întregul continent au urmărit momentul în care ţara noastră a parafat Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană.
După Summit-ul de la Vilnius, ne-am ales cu prevederi pe-o mie de pagini, care presupun responsabilităţi uriaşe pentru guvernare.
Despre efectele Summit-ului şi despre agenda politică post-Vilnius vorbim cu invitatul special al serii: preşedintele Parlamentului, Igor Corman. În platou se află şi jurnalista Lina Grîu, iar în scurt timp, în legătură directă cu noi va intra şi preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti.
- Liderul de la Kiev nu se lasă convins: Vom semna Acordul de Asociere atunci când UE ne va ajuta
- Leancă de la Vilnius: Trăiesc cu simţul datoriei. Acum responsabilitatea faţă de europeni este şi mai mare
- Leancă: Transnistria va avea numai de câştigat de pe urma implementării Acordului de Asociere cu UE