Garra Dembele este cel mai valoros fotbalist din campionatul Bulgariei, dar şi un mare expert în bauturi alcoolice
Golgheterul lui Levski Sofia, francezul Garra Dembele, este considerat cel mai valoros fotbalist din campionatul Bulgariei, dar, totodată, este şi un mare expert în bauturi alcoolice, fiind surprins deseori beat în cluburile de noapte din Sofia. Ultima ispravă a varfului de la Levski s-a produs în joi noaptea de într-un bar de strip-tease.
Golgheterul lui Levski Sofia Garra Dembele, în vârstă de 24 de ani, a profitat din plin de vacanţa în care a întrat recent şi "a comis-o". Francezul a fost într-un bar de strip-tease din Sofia şi s-a luat la harţă cu bodyguarzii. "Taranilor, sunt Dembele, hai să ne batem! De ce vă este frică de mine?", s-a adresat vârful lui Levski, deja bine încălzit. Agentii de pază l-au aruncat în stradă pe Dembele, care, dezbrăcat pe jumătate, a fost nevoit să apeleze la un prieten pentru a ajunge la reşedinţa sa. Pe lângă incidentul de la strip-tease, Dembele s-a mai aflat în ultima luna în mijlocul altor scandaluri. El a condus beat fără permis, a avut mai multe conflicte în cluburi de noapte, dar şefii lui Levski l-au iertat de fiecare dată. Însă aceasta ultimă escapadă l-a scos din sărite pe patronul lui Levski, Todor Batkov, care a anunţat că Dembele va fi păzit de acum înainte în permanenţă de doi bodyguarzi.
Dembele a marcat 26 de goluri în tot atâtea meciuri în acest sezon şi a atras atentia mai multor echipe importante din Italia şi Germania, care însă se tem să îl transfere tocmai din cauza problemelor din viata extrasportivă.