Medvedev promite că Rusia nu va introduce vize pentru cetăţenii din statele CSI (VIDEO)
Rusia nu va introduce vize pentru cetăţenii din statele CSI. Declaraţia îi aparţine premierului rus, Dmitri Medvedev, şi a fost făcută în cadrul unei conferinţe, transmisă în direct la cinci posturi de televiziune. Oficialul a vorbit şi despre proiectul privind amnistierea mai multor deţinuţi, cu ocazia împlinirii a 20 de ani de la adoptarea Constituţiei Federaţiei Ruse.
"Nu trebuie să uităm că 700.000 de oameni se află în închisori. De ce ne gândim doar la cei care sunt în atenţia comunităţii internaţionale. Cine îşi va face griji pentru ceilalţi?", a declarat Medvedev.
Declaraţia vine după ce, anterior, şeful consiliului prezidenţial pentru drepturile omului, a spus că în urma deciziei ar putea fi amnistiaţi Mihail Hodorkovski şi tinerele din grupul Pussy Riot.
Premierul rus a vorbit şi despre decizia preşedintelui ucrainean, Viktor Ianukovici, de a nu semna Acordul de Asociere cu UE. "Nu suntem împotriva integrării europene a Ucrainei, însă, ţara trebuie să calculeze care vor fi beneficiile sau consecinţele asocierii cu UE sau ale aderării la Uniunea Vamală", a mai adăugat acesta.
În ceea ce priveşte protestele din centrul Kievului, Medvedev a spus: "Autorităţile ucrainene şi cetăţenii sunt cei care trebuie să soluţioneze situaţia din ţară, şi nu alte state sau Rusia".
În acelaşi timp, şeful cabinetului de miniştri de la Kremlin a abordat ironic scandalul interceptărilor, în care sunt implicate SUA. "Niciodată nu discut la telefonul mobil, indiferent de ce marcă este iPhone, YotaPhone sau Samsung, subiecte importante de stat", a conchis premierul rus.
Este pentru a cincea oară când Medvedev răspunde jurnaliştilor, într-un astfel de format.