Mâine începe decernarea Premiilor Nobel-2013
Mâine la Oslo şi Stokholm încep ceremoniile de decernare a Premiilor Nobel pe anul 2013. La ceremonii vor fi prezenţi cei 13 laureaţi, între care anul acesta şi o organizaţie, transmite romania-actualitati.ro.
Ceremoniile de decernare a Premiilor Nobel pe anul 2013 vor începe marţi, 10 decembrie, când este comemorată şi moartea fondatorului premiilor, savantul suedez Alfred Nobel.
Este vorba de două ceremonii, una la Oslo, unde în prezenţa familiei regale suedeze va fi decernat Premiul pentru Pace, şi alta la Stockholm, pentru restul laureaţilor.
Premiile Nobel se acordă pentru progrese deosebite în domeniul chimiei, fizicii, medicinei sau fiziologiei, ştiinţelor economice şi literaturii.
Cea mai mare atenţie se acordă Premiului Nobel pentru Pace. Printre marile personalităţi care s-au învrednicit de acest premiu sunt: Maica Teresa, Nelson Mandela, Mihail Gorbaciov, arhiepiscopul Desmond Tutu, actualul preşedinte al SUA, Barack Obama, Kofi Annan şi alţii.