Aurul revine în forţă. Cât va costa o uncie în 2014
Preţul aurului ar putea reveni uşor anul viitor, în linie cu redresarea economiei mondiale, după ce s-a prăbuşit de la nivelul record de 1.900 de dolari pe uncie, atins în 2011, la circa 1.200 de dolari în acest an, arată un sondaj realizat de firma de consultanţă PwC în rândul producătorilor de aur, la care face referire Economica.net.
Astfel, 47% din companiile miniere consultate se aşteaptă la creşterea preţului în următoarele 12 luni, în scădere de la 88% în anul anterior, în timp ce 46% anticipează o menţinere a cotaţiei actuale. Doar 7% estimează scăderea preţului în următorul an, potrivit unui raport al PwC privind preţurile aurului, argintului şi cuprului.
"În pofida faptului că anul 2013 a fost foarte dificil pentru companiile miniere, jucătorii din domeniu sunt optimişti că sectorul îşi va reveni. Preţul aurului, al argintului sau al cuprului nu va mai ajunge la niveluri record în viitorul apropiat, însă companiile se aşteaptă la o uşoară creştere a cotaţiilor internaţionale în linie cu redresarea economiei globale", a declarat John Webster, liderul departamentului de Audit al PwC România.
Argintul a fost metalul cu cea mai slabă evoluţie în 2013 - preţul înregistând un declin de 40%. Producătorii de argint sunt, însă, optimişti pentru anul următor, doar 9% anticipând o continuare a trendului de scădere.
De asemenea, preţul cuprului a scăzut semnificativ, de la 3,70 dolari per livră, la începutul anului, la aproximativ 3 dolari în prezent, dar aproape două treimi dintre respondenţii la sondajul PwC aşteaptă o stabilizare a cotaţiei în anul următor.
Controlul costurilor şi găsirea surselor de finanţare reprezintă priorităţile companiilor miniere pe fondul previziunilor precaute cu privire la evoluţiile preţului metalelor preţioase, se arată în raport.
"După ani de zile de cheltuieli pe fuziuni şi achiziţii pentru extinderea operaţiunilor sub influenţa preţurilor ridicate ale metalelor, companiile miniere au început să-şi reducă cheltuielile. Încurajarea investitorilor de a se întoarce în sectorul minier va necesita ţinerea cheltuielilor sub control şi investiţii prudente în creşterea capacităţii de producţie. Rata de creştere a economiei chineze se aşteaptă să se menţină la un ritm ridicat, cu condiţia ca aceasta să-şi continue agenda de reforme. În aceste condiţii, companiile miniere speră că vor putea profita de apetitul crescut al Chinei pentru resurse naturale. Redresarea graduală a economiei Statelor Unite ar trebu, de asemenea, să ducă la creşterea cererii de materii prime", a adăugat Webster.
PwC realizează anual sondajul privind cotaţia aurului, iar în acest an au fost adăugaţi, pentru prima dată în lista de respondenţi mai mult de 100 de oficiali ai companiilor producătoare de cupru şi argint.