Liberalii reformatori îndeamnă manifestanţii de la Kiev să lupte pentru cauza europeană
Liberalii reformatori îi îndeamnă pe manifestanţii proeuropeni de la Kiev să nu se lase provocaţi şi să-şi apere în continuare cauza. Deputaţii Vadim Vacarciuc şi Vadim Cojocaru spun că, duminica trecută, au venit cu un mesaj de susţinere chiar în faţa protestatarilor de pe "Euromaidan".
Parlamentarii spun că în discursul lor i-au îndemnat pe manifestanţii ucraineni să fie organizaţi şi să nu se lase manipulaţi pentru a evita aplicarea unui scenariu tragic după exemplul celui din aprilie 2009 de la Chişinău. Cei doi deputaţi au spus că s-au întâlnit cu liderii opozţiei de la Kiev, Vitali Kliciko şi Arseni Iaţeniuk.
"Le-am dat un mesaj foarte clar că ţara lor este un partener strategic pentru Moldova. Am fost printre oameni, am simţit un sentiment de prietenie, sprijin. Ei s-au unit, au făcut un front comun. În piaţă am văzut, totul este funcţional, sunt foarte bine organizaţi", a declarat deputatul Vadim Vacarciuc.
- Preşedintele Parlamentului, la întrevedere cu deputații Adunării Populare a Găgăuziei. IATĂ ce propunere le-a făcut Corman
- Numărul deputaţilor transfugi, din actuala legislatură, cel mai mare din ultimii 12 ani. Câţi au plecat în total
- Deputaţii, despre credinţă în Postul Crăciunului: Ghimpu îl roagă pe Dumnezeu să-i ia pe foştii săi colegi, iar Streleţ îl sfătuie să-şi facă cruce