Prima ţară din lume în care consumul şi cultivarea marijuanei au fost LEGALIZATE
Uruguay a devenit prima ţară din lume în care consumul, cultivarea şi vânzarea de marijuna este legală. După mai bine de 12 ore de dezbateri, senatorii au aprobat un proiect de lege istoric. Autorităţile speră că astfel vor putea lupta mai eficient cu traficanţii de droguri, în timp ce unele voci susţin că numărul consumatorilor de droguri va creşte.
Decizia a fost primită cu bucurie de sutele de activişti, dar şi consumatori de marijuana, care s-au adunat cu această ocazie în faţa clădirii Parlamentului din Montevideo. Aceştia au purtat baloane de culoare verde şi steaguri jamaicane. Unii legislatori susţin că legea adoptată va face mai mult rău.
Potrivit legii, consumatorii de cannabis vor putea să cumpere, lunar, cel mult 40 de grame de marijuana din farmacii, pentru consum personal. În schimb, oamenii vor fi nevoiţi să se înregistreze într-o bază de date care va permite guvernului să monitorizeze cumpărăturile fiecăruia. Consumatorii vor trebuie să fie cetăţeni ai statului sud-american şi să aibă 18 ani împliniţi. Mai mult, legea prevede că fiecare individ va putea cultiva până la şase plante de marijuana.