Produse agricole fără acte de provenienţă, descoperite într-o piaţă din capitală. "Verificările vor continua în toată ţara"
Produse agricole fără acte de provenienţă. Asta au descoperit inspectorii fiscali într-o piaţă de pe strada Calea Basarabiei din capitală, în urma unui control efectuat în această dimineaţă. Oficialii spun că verificările vor continua în toate pieţele din ţară.
"Nu am certificatul pentru produsele care le vând cu mine. De pe cota valorică am titlu", a spus un vânzător.
Alţi vânzători au prezentat documente care nu mai erau valabile: Este de pe data de nouă".
Administratorul pieţei, care a refuzat să se prezinte, susţine însă că toţi comercianţii au actele în regulă. "Dacă nu au acte, nu au dreptul de vânzare. Tocmai am venit şi eu. Au delegaţie. Verificăm", a menţionat administratorul pieţei.
"Unele persoane desfăşoară activităţi fără a fi înregistrate la instituţiile abilitate. Este prima piaţă din cadrul acestei acţiuni. Urmează să verificăm toate pieţele de pe teritoriul ţării", a precizat şeful Direcţiei Control, Inspectoratul Fiscal de Stat Chişinău, Cornel Prisăcaru.
Inspectoratul Fiscal Principal de Stat a început verificările după ce a depistat mai multe ilegalităţi la importul unor citrice de către o firmă din Capitală. Agenţii economici care se fac vinovaţi în aceste cazuri riscă o amendă de opt mii de lei, iar persoanele fizice - de până la 700 de lei.
- Nereguli depistate de inspectorii fiscali la o clinică privată din capitală. Cetăţenii au sesizat organele de control
- Peste două tone de carne de pasăre, fără acte, depistate de poliţişti. "Proprietarul" a lăsat marfa şi a luat-o la sănătoasa
- Contrafăcea băuturi spirtoase. Poliţia a găsit în depozitul unui chişinăuean alcool de peste 41.000 de lei