De la Buckingham Palace, la Turul Franţei. Ciclistul englez Bradley Wiggins se pregăteşte să reintre pe circuit
Rutierul britanic, Bradley Wiggins a fost primit de regina Elizabeth a II-a, la Buckingham Palace. După ce a ieşit de la Casa Regală, acesta era emoţionat şi a anunţat că se pregăteşte să participe la Turul Franţei, competiţie pe care a câştigat-o în 2012.
Bradley Wiggins a fost invitat la regina Elizabeth a II-a unde a participat la ceremonia de înmânare a titlului de cavaler al Imperiului Britanic. După ceremonie, rutierul de la Sky a anunţat că se pregăteşte să participe la ediţia din 2014 a Turul Franţei.
"Sunt în pregătiri avansate cu echipa pentru a putea reveni în Turul Franţei din 2014. Acesta e obiectivul meu în acest moment", a declarat Bradley Wiigins.
Bradley Wiggins a anunţat şi principalul obiectiv al său la ediţia cu numărul 101 a Turului Franţei.
"Desigur am o foame de a mă antrena pentru a fi în formă ca să pot câştiga Turul Franţei. Să fiu în această echipă va fi o onoare pentru mine, chiar dacă voi fi nevoit să-l ajut şi pe Chris Froome să câştige mai multe titluri", a mai adăugat ciclistul.
Bradley Wiggins a câştigat în 2012 Turul Franţei şi aurul la Olimpia da la Londra. Cicilistul este primul britanic care a câştigat Marea Buclă.