Renault Megane CC a primit un facelift şi sistemul R-Link
Renault a aplicat noua identitate estetică a mărcii şi pe versiunea decapotabilă a lui Megane. Pe lângă asta, cabrioletul compact a primit şi sistemul R-Link în standard, scrie automarket.ro.
Renault Megane a primit un facelift la Salonul Auto de la Frankfurt, derulat în toamna anului curent, dar restilizarea respectivă a fost aplicată doar pe trei versiuni de caroserie ale compactei franţuzeşti. Între timp, Megane CC, decapotabila constructorului din Paris, a primit şi ea noua identitate stilistică a mărcii Renault. Odată cu noua faţă a lui Megane CC, lista de dotări s-a îmbogăţit, principala adăugire fiind sistemul multimedia R-Link. Debutul public al lui Megane CC facelift va avea loc în ianuarie 2014, la Salonul Auto de la Bruxelles.
Aplicarea restilizării în gama Megane CC nu a eliminat una dintre principalele caracteristici speciale ale acestui model: cel mai mare plafon panoramic din sticlă din segment. Practic, pe lângă faptul că este o decapotabilă, Megane CC poate fi comandată şi cu un plafon panoramic din sticlă. Megane CC se mândreşte cu un deflector de vânt unic în segment, realizat din sticlă, care promite să le ofere celor patru pasageri o călătorie fără turbulenţe la viteze de până la 90 km/h.
La fel ca în cazul fraţilor săi de gamă, facelift-ul lui Megane CC înseamnă o siglă de dimensiuni mai mari, o grilă faţă nouă, un set de blocuri optice restilizate complet, o bară de protecţie modificată şi o nouă capotă. În timp ce motorizările şi transmisiile alături de care va fi oferit Megane CC facelift nu au fost dezvăluite, francezii au prezentat o transmisie manuală şi o transmisie EDC în portofoliul foto oficial al acestui model.