Trofee şi premii a câte 50 de mii de lei pentru cinci laureaţi ai Galei Premiilor de Performanţă "Edelweiss"
Cu trofee şi premii de câte 50 de mii de lei au fost distinşi cinci laureaţi ai Galei Premiilor de Performanţă Edelweiss, care a avut loc aseară. Premiile au fost oferite pentru merite deosebite şi rezultate marcante în domenile culturii, sănătăţii şi implicării sociale.
"Mă mândresc că la noi în ţară sunt oameni care fac acest gest şi particip prima dată la o astfel de festivitate unde ştiu că este fondator şi susţine material aceste activităţi, domnul Plahotniuc", a declarat preşedintele ţării, Nicolae Timofti.
Iar premianţii spun că Fundaţia le-a venit în ajutor în cele mai grele momente.
"Când dansul sportiv a ajuns într-o perioadă nici grea, dar nici uşoară, numai fundaţia Edelweiss a venit în acele clipe când era cel mai greu", a spus preşedintele Federaţiei de Dans Sportiv, Petru Gozun.
Preşedintele fundaţiei recunoaşte că ţine foarte mult la acest proiect.
"E chiar un proiect de suflet, este deja un copil al meu. Mă motivează să continui şi, chiar dacă vreţi, să amplific această activitate. Şi aici în sală mi-a venit o ideie, să strâng oamenii, cei cu posibilităţi, şi poate să-i molipsesc şi pe ei de această activitate", a afirmat fondatorul Fundaţiei "Edelweiss", Vlad Plahotniuc.
La final, oaspeţii au avut parte de un concert de zile mari. Iar atracţia serii a fost interpretul din România Smiley.
Fundaţia "Edelweiss" este o organizaţie de caritate înfiinţată în 2010. De asistenţă din partea organizaţiei au beneficiat 310 mii de beneficiari. Iar suma donaţiilor se ridică la peste 20 de milioane de lei.