DETALII în cazul atentatului de la Orhei: Patru persoane reţinute, iar unul dintre ei ar fi asamblat obiectul explozibil
Noi detalii în cazul atentatului eşuat de la Isacova, Orhei. Potrivit şefului Inspectoratului General al Poliţiei, Ion Bodrug, recent, a fost reţinut un tânăr de 23 de ani care ar fi asamblat obiectul explozibil. Acesta ar fi fost ajutat de alte patru persoane care la fel au fost reţinute.
Oamenii legii spun că pentru fabricarea bombei artizanale suspecţii ar fi folosit 600 de grame de trotil care ar fi fost adus din regiunea transnistreată.
"Este un bun specialist din domeniul tehnicii de calcul şi a sistemelor electronice, iar în prezent se ocupă cu repararea telefoanelor mobile. Dumnealui anume a confecţionat obiectul exploziv din acele elemente: grenată de ofensivă antitanc şi trotil", a declarat şeful Inspectoratului General al Poliţiei.
Pe 19 noiembrie un om de afaceri din capitală a depistat pe teriotriul vilei sale din satul Isacova, raionul Orhei, un obiect suspect, după care a alertat imediat poliţia. Oamenii legii spun că explozibilul urma să fie detonat cu ajutorul unui telefon mobil. Deocamdată, poliţiştii nu au reuşit să stabilească cine a fost comanditarul atentatului.