Cele mai importante evenimente politice care au avut loc în această săptămână (VIDEO)
Parlamentul European a aprobat decizia privind eliminarea barierelor la importul producţiei vinicole din ţara noastră. Iar autorităţile de la Bucureşti au anunţat că moldovenii care deţin vize Schengen vor putea călători în România. Sunt doar câteva dintre evenimentele care au marcat această săptămână.
Marţi, Parlamentul European a aprobat propunerea Comisiei Europene, prin care au fost eliminate barierele la importul producţiei vinicole din ţara noastră. Astfel, începând cu anul viitor, vinurile moldoveneşti vor ajunge fără restricţii pe piaţa europeană.
Iar miercuri, a picat a treia încercare a comuniştilor de a demite Guvernul. Moţiunea de cenzură care viza Acordul de Asociere parafat la Vilnius a acumulat doar 35 de voturi din cele 51 necesare.
În aceeaşi zi, autorităţile de la Bucureşti au decis că, de la 1 februarie 2014, moldovenii care deţin vize Schengen vor avea dreptul să călătorească în România. Până acum, aceştia puteau doar tranzita teritoriul statului vecin.
Joi, Parlamentul European a adoptat o rezoluţie prin care a salutat parafarea de către Moldova şi Georgia a Acordurilor de Asociere cu UE la summitul de la Vilnius.
Tot atunci, deputaţii au aprobat proiectul de modificare a Regulamentului Parlamentului. Documentul le interzice aleşilor să blocheze tribuna centrală a Legislativului şi accesul la microfoane, dar şi să discute alte subiecte decât cele incluse pe ordinea de zi. Totodată, a fost redus timpul pentru întrebări şi luări de cuvânt.
Vineri, preşedintele Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, a fost exclus din Biroul Permanent al Parlamentului, care a rămas cu 13 membri, în loc de 14.
În aceeaşi zi, Guvernul avizat proiectul privind retragerea imunităţii deputaţilor. Pentru a deveni lege, documentul are nevoie de susţinerea a cel puţin 67 dintre cei 101 de deputaţi. Acesta va fi supus votului în Legislativ, în primăvara anului viitor.