Teribilismul în trafic poate fi fatal! Ce riscă şoferul din capitală, care era să spulbere o femeie pe zebră (VIDEO)
Oamenii nu sunt în siguranţă nici atunci când trec strada pe zebră. O demonstrează numărul mare de accidente cu implicarea pietonilor. Pe de altă parte, unii oameni îşi pun în pericol conştient viaţa, traversând drumul prin locuri interzise.
Potrivit unor imagini transmise de un telespectator Publika TV, o femeie care era cât pe ce să fie călcată pe de un automobil care circula cu viteză excesivă. S-a întâmplat în sectorul Ciocana, la intersecţia străzilor Vadul lui Vodă cu Maria Drăgan, chiar pe trecerea de pietoni. Femeia a rămas vie doar pentru că a reuşit să se ferească la timp.
Reprezentanţii Inspectoratului Național de Patrulare (INP) susţin că s-au autosesizat în acest caz, iar acum caută persoana care conducea automobilul.
"Se întreprind toate măsurile de identificare a persoanei care a încălcat prevederile Regulamentului Circulației Rutiere. Dacă va fi dovedită vinovăția, șoferul riscă o amendă de până la 1.400 de leiși aplicarea a şase puncte de penalizare", a anunţat Sabina Cojuşnean, ofiţer de presă la INP.
În luna august, o femeie cu un copil, care traversau strada regulamentar în sectorul Buiucani al Capitalei, erau cât pe ce să fie lovite de un şofer care a ieşit pe contrasens şi a trecut la culoarea roşie a semaforului. Acesta s-a deplasat cu viteză excesivă mai departe, fără să oprească.
De cele mai multe ori, prevederile Regulamentului circulaţiei rutiere sunt neglijate şi de pietoni, care traversează strada neregulamentar. De exemplu, în luna martie, o cameră instalată la bordul unui automobil a surprins în trafic cum o femeie a fost lovită de o maşină pe strada Grigore Vieru. Din fericire, femeia nu a avut nevoie de îngrijiri medicale, dar s-a ales cu o sperietură zdravănă.
Potrivit Inspectoratului Naţional de Patrulare, de la începutul anului, în ţară au avut loc peste 700 de accidente rutiere cu implicarea pietonilor. 60 de oameni au murit, iar peste 600 au fost traumatizate.
Dacă aţi surprins imagini în care şoferii încalcă Regulamentul circulaţiei rutiere, expediaţi-le pe adresa redacţiei [email protected] sau prin intermediul opţiunii Ştirea TA.