S-a lansat campania "Ce trebuie să cunoaşteţi despre o bancă"
ProCredit Bank a lansat o campanie de informare a consumatorilor referitor la principalele produse bancare, avantajele, dar şi riscurile pe care le prezintă acestea. Banca a tipărit o broşură şi va organiza cursuri în mai multe centre universitare.
Campania "Ce trebuie să cunoaşteţi despre o bancă" informează despre cheltuielile băncii la formarea dobânzilor, ce comisioane există şi la ce trebuie să atrageţi atenţia când semnaţi un contract de împrumut sau depuneţi bani la o bancă.
Guvernatorul Băncii Naţionale, Dorin Drăguţan spune că BNM susţine astfel de campanii pentru că ele sporesc transparenţa în activitatea băncilor comerciale.
Amintim că în ultimele luni, băncile au majorat sau au introdus noi comisioane pentru utilizarea cardurilor bancare, anunţând modificarea tarifelor doar prin intermediul saiturilor din internet.
ProCreditBank este parte a grupului german ProCredit şi s-a transformat în bancă în urmă cu trei ani, după ce a activat pe piaţa moldovenească mai mult 7 ani, în calitate de instituţie de microfinanţare.