Horoscop: Vărsătorii întâlnesc o persoană care le seamănă leit, iar Berbecii au numai de câştigat azi
BERBEC - Ai numai de câştigat de pe urma anturajului în care nimereşti astăzi, de parcă ai intra într-un mediu de oameni inteligenţi, experimentaţi, înţelepţi, care cunosc foarte bine domeniul pe care tu, deocamdată, îl tatonezi. Stai cu urechile pâlnie la tot ce au ei de transmis, pentru că trebuie să recunoşti că îţi sunt superiori şi de la ei vei primi informaţiile de care ai nevoie. Sunt ca un fel de profesori, de mentori, de îndrumători spre succesul pe care îl visezi de multă vreme, iar deschiderea lor spre a împărtăşi şi altora ce ştiu trebuie valorificată din plin.
TAUR - Felul mai sever în care vorbeşti celor din jur îi poate intimida pe cei mai sensibili sau pe cei care nu se ridică la nivelul tău intelectual. Te simţi bine în această postură, dar nu prea ai satisfacţii dacă o faci pe deşteptul în faţa celor mediocri. Dacă vrei să-ţi măsori isteţimea cu adevărat, fă-o cu cei de acelaşi rang, ca să-ţi dai seama câte ştii. Ceilalţi oricum nu ştiu mai nimic din ceea ce povesteşti tu şi oricum vei străluci, chiar şi prin lucruri mărunte.
GEMENI - Dacă ai putea prelungi la nesfârşit starea de bine care te cuprinde astăzi, ai fi fericit, deci, fă tot posibilul să profiţi cât mai mult de această stare! O petrecere ad-hoc s-ar potrivi de minune acestui final de săptămână şi orele par să nu se mai sfârşească într-o atmosferă veselă. La un moment dat, ai sentimentul că timpul s-a oprit în loc şi acelaşi eveniment fericit se repetă iar şi iar, spre marea ta satisfacţie, semn că, atunci când eşti optimist, poţi să păstrezi lângă tine mult timp ce e frumos şi bun în viaţă.
RAC - Ai o sumă de bani la dispoziţie, dar nu o poţi canaliza într-o singură direcţie, ca să scapi de o plată mai consistentă, ci trebuie s-o drămuieşti în aşa fel încât să acoperi mai multe puncte de pe pista de datorii a acestei perioade. Dacă e vorba de sosirea unor bani care ţi se cuvin şi aceştia vin cu ţârâita, nu toţi deodată, ca să poţi simţi ceva de pe urma lor. Venind puţin câte puţin, practic se şi duc imediat. Ideal ar fi dacă găseşti o noua sursă de venit, pentru că se poate întâmpla chiar azi o asemenea minune!
LEU - Ai mare grijă cum te comporţi cu o persoană care nu se află deloc în apele sale. E cam tristă, pesimistă, rănită şi dacă mai vii şi tu odată în plus cu veşti proaste sau critici la adresa sa, o vei împinge pe buza păpastiei, care trimite spre depresie. Poartă-te cu mănuşi, pune-te un pic în pielea sa şi gândeşte-te cum te-ai simţi tu să te bată toţi la cap numai cu probleme când le ai şi tu pe ale tale cât casa! Ziua e riscantă pentru cei pândiţi de angoase şi temeri, pentru că totul poate deveni mai apăsător şi mai urât.
FECIOARA - Ai multe de făcut pe parcursul zilei, trebuie să te împarţi între mai multe treburi banale în timp scurt. Prima ta preocupare rămâne familia, pentru că aici au loc unele aspecte care necesită atenţie sporită, cum ar fi treburile gospodăreşti, temele cu copiii, cumpărăturile săptămânale sau o vizită la părinţi. Vei reuşi să le faci pe toate cu succes, pentru că pui suflet şi ai şi motive de satisfacţie ori de câte ori intri în legătură cu oamenii pe care îi îndrăgesâşti. De dragul lor, găseşti în tine resurse fantastice de energie.
BALANŢA - Apreciezi mult compania celor maturi, pentru că alături de ei te simţi cu un pas mai în faţă sau cu un cap deasupra. Simţi că e motiv de mândrie să fii primit în astfel de medii, pentru că acolo se află oameni cu mai multă experienţă, care ştiu mai multe şi de la care ai putea învăţa o mulţime de lucruri utile. Fă tot posibilul să stai în preajma celor mai în vârstă, pentru că vei încheia ziua cu un sentiment de respect atât faţă de ei - recunoscându-le astfel rolul în ceea ce te preocupă - cât şi faţă de tine, pentru că ai mai acumulat ceva înţelepciune alaturi de ei.
SCORPION - Nu prea te poţi baza pe prieteni astăzi. Dacă ceri ajutorul sau sfatul de la cei pe care îi considerai prieteni de nădejde, azi vei descoperi că se face cam gol în jurul tău. Nici măcar cel mai apropiat amic nu răspunde prezent solicitărilor tale, ceea ce te pune serios pe gânduri cu privire la adevărata sa prietenie faţă de tine. Nu este exclus ca o vorbă necontrolată sau un gest mult prea libertin să strice o relaţie ce părea să evolueze bine, ca atare, ai grijă încotro duci discuţiile ce pot deveni periculoase pentru prieteniile proaspăt începute.
SĂGETĂTOR - Adu-ţi aminte de o sarcină pe care nu ai dus-o la îndeplinire la timpul potrivit, cândva în trecut, şi care acum îşi cere de urgenţă dreptul de a o termina. Aruncă o privire înapoi, pentru că acum deţii toate resursele pentru a o încheia cu brio şi a o şterge de pe lista de restanţe. Că e vorba de un împrumut în bani nereturnat până acum, de o promisiune neonorată sau de un plan abandonat mai demult, acum toate ar putea merge mult mai uşor, ca atare ocupă-te un pic şi de lucrurile uitate.
CAPRICORN - Ai grijă la decizia pe care eşti gata să o iei pentru că, deşi pe tine poate te avantajează, pe altul îl trimite într-o zona cam sumbră. Aşa e viaţa, trebuie să spui, când unul cîştigă, altul pierde, dar nici să-l sacrifici total pe cel de lângă tine pentru fericirea ta nu e bine. Caută o soluţie de mijloc, prin care şi unul şi altul să iasă mulţumit din această împărţire. E normal să alegi ceva în beneficiul personal, dar pune-te, măcar o clipă, şi în pielea celui care te priveşte de pe margine.
VĂRSĂTOR - Întâlneşti o persoană care-ţi seamănă leit, ori ca fire, ori ca mentalitate, ori ca aspect exterior, şi multă lume spune că parcă aţi fi fraţi. Faci echipă bună cu el, vă susţineţi unul pe altul şi vă place să fiţi permanent împreună, într-un tandem bine închegat. Vă stimulaţi reciproc exact acele calităţi care vă recomandă la capitolul comunicativitate, sociabilitate, isteţime, spontaneitate, rapiditate. Cu asemenea tovarăş, toate ar trebui să mearga de minune, încât devine o bucurie să faceţi totul împreună.
PEŞTI - Eşti un prieten de nădejde, care sare imediat în ajutor dacă este solicitat. Cineva are nevoie de tine şi nu ştie cum sa te abordeze, dar tu simţi că nu ştie ce e de făcut într-o anumită situaţie şi încerci, prin exemplu personal, să-i oferi o soluţie. Nu ajunge doar să-i spui teoretic ce e de făcut, ci pui şi umărul la rezolvarea acelei probleme, convins că va înţelege mai bine cum sta problema dacă îi arăţi concret cum se rezolvă. Eşti şi un bun prieten, dar şi un bun profesor în faţa cuiva care chiar are multe de învăţat de la tine.