Cel mai valoros paşaport din lume. AFLĂ cât te costă să devii cetăţean european
În ochii multora din restul lumii, Europa este o poveste de succes. În toiul mizeriei economice actuale în partea de sud a continentului, este un detaliu care merită amintit, decizia Maltei de a-şi vinde cetăţenia, pentru 650.000 de euro, scrie Capital.ro.
Această decizie scoate la iveală două adevăruri esenţiale: în primul rând faptul că, în ciuda crizei financiare, paşaportul european rămâne unul dintre cele mai dorite din lume, şi în al doilea rând, că în noua realitate, capitalul uman este la fel de valoros ca şi capitalul financiar.
Există mai multe modalităţi prin care un cetăţean non-european poate obţine un paşaport UE. Prima este ca ţara lui să adere la UE, aidoma Croaţiei, în iulie 2013, ceea ce de altfel â, şi-ar dori mulţi oameni din Ucraina. Alta este de a înfrunta talazurile Mării Mediterane, sperând că cineva îi va acorda azil politic. Sau poate semna un cec.
Planul Maltei, de a oferi naţionalitate contra 650.000 de euro, nu este o idee nouă. Cipru oferă un paşaport pentru 3 milioane, iar în Marea Britanie există un proces prin care oamenii care investesc mai mult de un milion de lire sterline se califică pentru un permis de şedere permanentă, care duce ulterior la cetăţenie. Alte ţări din UE au alte proceduri pentru acordarea cetăţeniei persoanelor pe care doresc să le atragă.
Dar planul Maltei, lansat în noiembrie, de noul Guvern, este mai explicit decât orice măsură precedentă. Există un anumit nivel de control, dar în principiu, ar trebui să fie un proces destul de simplu. Primul ministru, Joseph Muscat, spune că se aşteaptă ca planul să atragă indivizi "de mare valoare", care vor investi în insulă. Se estimează că acordul va atrage până la 300 de persoane pe an, şi, deşi paşaportul iniţial este doar pentru o singură persoană, el sau ea poate cumpăra cetăţenii suplimentare pentru familie la 25.000 de euro pe bucată. Titularii au drepturi depline în UE şi pot călători şi lucra în oricare dintre cele 28 de state membre.
- Cetăţenia Republicii Moldova, o afacere la negru? "Unele acte rămân la Ministerul Tehnologiei, unde se cer bani de la oameni"
- "De ce moldovenilor nu li se acordă automat cetăţenie română?" Ce a răspuns un șef de la Ambasada României la Chișinău
- Reguli noi pentru doritorii de redobândire a cetăţeniei române DETALII